Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Cine sunt finaliștii Asia Express. Presiunea atinge cote maxime: „Mă pregăteam psihic”

de Roxana Mirea,

În ediția din această seară a emisiunii Asia Express, de la Antena 1, de la ora 20:30, vom afla care sunt numele finaliștilor. Drumul Împăraților se apropie cu pași repezi de sfârșit, iar, în momentul de față, Lidia și Estera Buble se află în pericol de eliminare după ce au primit un cufăr de la Irina Fodor. Ce provocări vor avea de întâmpinat concurenții într-o nouă ediție Asia Express.

Aflăm numele finaliștilor de la Asia Express

Diseară, de la 20:30, numele finaliștilor sezonului 4 Asia Express va fi dezvăluit la finalul unei curse plină de adrenalină. Ultima zi de dinaintea finalei vine cu multe emoții pentru cele trei echipe rămase în competiție, iar presiunea va atinge cote maxime. Cuferele cu nestemate continuă să fie vitale în acest moment al concursului, însă deocamdată doar Lidia și Estera Buble dețin o astfel de cutie ce ar putea să le influențeze parcursul în competiție: ”Dacă mai luăm una ne cresc foarte tare șansele să ieșim din competiție”.

Seara va începe cu o probă culinară între semifinaliști, care vor fi nevoiți să mănânce o delicatesă locală evreiască și să îi ghicească ingredientele pentru a putea pleca în cursă: ”Mă pregăteam psihic pentru acest moment. Mi-am golit toată mintea și m-am concentrat pe farfurie. Dar era iute, îți ardea gura, nu puteai mânca. Aveai impresia că mesteci un melc”.

Emoțiile vor fi la cote maxime în această seară, iar vedetele semifinaliste vor trece de la agonie la extaz pe parcursul unei zile grele, cu multe misiuni ce îi vor provoca din toate punctele de vedere: ”Suntem așa aproape de finală și să ajungi în situația în care alegi cutia nepotrivită este pur și simplu groaznic. Nu vreau să mă gândesc la asta. Eu chiar îmi doresc să câștig acest concurs, pentru că mi-am găsit o motivație în copiii mei”, mărturisește Mihai Petre.

Diseară, de la 20:30, telespectatorii Antena 1 vor afla formula finalei sezonului 4 Asia Express– Drumul Împăraților, în ediția semifinală a celui mai dur reality-show.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Emi a cerut-o în căsătorie pe iubita lui la Asia Express

Marți seară, pe Antena 1, Emi și Cuza au câștigat ultimul joc de amuletă din competiția sezonului 4 Asia Express: ”În sfârșit avem și noi două amulete! Suntem cei mai fericiți!”, au spus aceștia la finalul luptei.

Tot în ediția de marți seară, semifinaliștii rămași în cursa de pe Drumul Împăraților au avut parte și de o mare surpriză. Aflați la mii de kilometri de casă, concurenții au primit o serie de scrisori emoționante din partea celor dragi, iar surpriza i-a lăsat cu ochii în lacrimi. După zece etape în care au stat departe de casă, încercând să supraviețuiască fără cazare, mâncare, cu doar un Euro pe zi, vedetele din Asia Express au avut parte de un moment de respiro în cursa plină de adrenalină a celui mai dur reality-show.

Surprizele nu s-au încheiat aici, căci Emi a decis ca la finalul ediției să facă un pas memorabil. Emi a cerut-o în căsătorie pe iubita sa în fața camerelor de filmat: ”Într-o perioadă când totul se ducea în jos, ea a apărut în viața mea și m-a stabilizat. A fost lângă mine în niște perioade grele și o iubesc. Nu sunt bun la asta, nu am mai făcut-o niciodată și nu vreau să o mai fac. Iuțu, vrei să te măriți cu mine? Acum eu sper că o să accepte când va vedea”. ”Zi da!”, a aăudat Cuza cu ochii în lacrimi.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te