Homepage  / Muzică

Cine sunt juraţii Selecţiei Naţionale Eurovision

Cine sunt juraţii Selecţiei Naţionale Eurovision

de Redactia Tvmania

Anul acesta, Selecţia Naţională Eurovision, transmisă, în direct, de TVR 1 de la Baia Mare, vine cu reguli noi.

logo

Cinci juraţi, Alexandra Cepraga, Horia Moculescu, Zoli Toth, Randi și Cezar Ouatu vor alege patru piese în semifinala Selecţiei Naţionale din 4 martie, urmând ca alte două (din cele 12 selecţionate iniţial) să fie alese de telespectatori prin televot. În finala din 6 martie, juraţii îşi vor exprima părerile, însă nu vor mai avea o putere de decizie, câştigătorul Eurovision România fiind desemnat de cei din faţa televizorului.

Cornel Ilie, prezentatorul Selectiei Naţionale, spune că îi va determina pe juraţi să explice cât mai bine alegerile făcute. Randi a mai participat în calitate de consilier al lui Marius Moga la „Vocea României”, în timp ce Zoli Toth şi Cezar Ouatu au fost, în trecut, concurenţi la Eurovision.

România va participa în a doua semifinală a concursului Eurovision, care va avea loc pe 12 mai, la Stockholm.

 

Despre Selecţia Naţională Eurovision, mai puteți citi:

Cornel Ilie şi Ioana Voicu prezintă Selecţia Naţională Eurovision

Ce artiști se vor întrece ca să reprezinte România la „Eurovision”

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton