Începând de azi, 17 septembrie, sesiunea de voting este deschisă pe www.mtv.ro, iar cel care obţine cele mai multe voturi după patru săptămâni va intra în competiţia “Best European Act”, unde va concura cu alţi artişti, din toată Europa, începând cu data de 15 octombrie.
“Nominalizarea la “Best Romanian Act” este, probabil, cea mai bună veste pe care am primit-o vara asta! Ne bucură foarte tare şi vine în cel mai bun moment al carierei noastre de până acum. Sperăm să mergem la Frankfurt, din partea românilor, mai ales că decernarea premiilor are loc cu doar trei zile înaintea concertului nostru de la Sala Polivalentă, de pe 14 noiembrie”, a declarat Cornel Ilie de la VUNK.
Şi CRBL a fost fericit când a aflat vestea că a fost selecţionat la MTV EMA: “În continuare sunt surprins de efectul piesei “K-Boom”, o piesă autobiografică în care se regăsesc mulţi români. Şi ei, asemeni mie, au plecat de jos şi au reuşit în viaţă”.
Postul MTV România va transmite live, pe 11 noiembrie, cea de a 19-a ediţie “MTV Europe Music Awards”, care va avea loc la Frankfurt, Germania.