Cine sunt „Scuze Noi”, finaliștii iUmor 2022
„Scuze Noi” şi-a adjudecat un loc în marea finală a celui de-al doisprezecelea sezon iUmor. Cei doi tineri i-au impresionat puternic pe Mihai Petre, juratul surpriză al ediţiei, Delia, Mihai Bendeac și Cheloo cu numărul lor de comedie și dans contemporan. Telespectatorii i-au trimis direct în finala iUmor.
Coregrafi și actori de meserie, Stoica Filip și Răzvan Rotaru, membrii trupei Scuze Noi i-au cucerit pe cei prezenţi în platoul iUmor cu modul spectaculos în care şi-au prezentat numărul de comedie și dans contemporan.
„Ne dorim de doi ani să venim la iUmor. Avem un duet pe care l-am numit Scuze Noi și este prima dată când ieșim în fața publicului cu acest nume. Numărul din această seară este o combinație între dans contemporan și comedie, pe care noi îl numim dans contempofun”, au susținut băieții Scuze Noi.
Delia, Mihai Petre, Mihai Bendeac și Cheloo au fost de acord încă de la începutul momentului că Scuze Noi este demn de numărul maxim de like-uri, și automat de etapa de votare a publicului.
„Nici în afară nu am văzut genul acesta de spectacol. Mă simt atât de mândru”, a declarat Mihai Bendeac.
„Nu am văzut niciodată ceva asemănător, nu îmi seamănă cu nimic din ce am văzut la un show de talent, dar a fost fabulos”, a adăugat Delia.
Telespectatorii i-au trimis apoi pe cei doi concurenți Scuze Noi direct în marea finală a sezonului 12 iUmor. Audițiile sezonului 12 iUmor continuă duminică, de la 20.00, la Antena 1.
Sezonul 12 iUmor este unul neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, cel de-al doisprezecelea sezon aduce în fiecare ediție un nou jurat surpriză la pupitru.
Citește și: