Cu ajutorul celor patru experți, participanții show-ului Căsătoriți pe nevăzute vor fi ”potriviți” pe baza unor testări științifice cu o persoană pe care n-au văzut-o niciodată, dar compatibilă, și pe care o vor cunoaște abia în fața ofițerului stării civile.
Oana Nicolau este psihosexolog și psihoterapeut de cuplu, soție și mama a trei băieți. Formează un cuplu cu soțul ei de 29 de ani, iar experiența personală a învățat-o să creadă în dragoste, dar și să înțeleagă cum poate să-i ajute mai bine pe cei care trec prin perioade tensionate în cuplu, să-i sprijine și să-i ghidează să dezvolte relații funcționale, sănătoase și împlinite.
„Cei mai mulți oameni se ghidează după chimie, atunci când își caută un partener. Mă bucur că putem să demonstrăm că ceea ce contează pentru o relație cu adevărat sănătoasă este compatibilitatea. Prin testele, evaluările și întâlnirile pe care le facem, vom avea o imagine clară asupra fiecărui participant și vom reuși să găsim acele compatibilități care ne indică formarea unor cupluri de succes. Căsătoriți pe nevăzute este o emisiune educativă. Telespectatorii vor avea oportunitatea să afle informații utile despre relația de cuplu. Vor învăța cum să gestioneze anumite situații dificile care apar, inevitabil, într-un cuplu. Nu este doar despre concurenți, este despre fiecare persoană care urmărește această emisiune. Ne vom regăsi cu toții în poveștile cuplurilor pe care le vom vedea”, a spus Oana Nicolau.
Mircea Iliescu este doctor în genetică și evoluție umană (Universitatea Cambridge, Marea Britanie). În prezent, predă cursuri de evoluție și genetică la Institute of Continuing Education din cadrul Universității Cambridge. E pasionat de diversitatea umană din întreaga lume, iar împreună cu alți colegi din Marea Britanie, India și România se concentrează asupra evoluției genetice a diversității umane în populațiile cu o istorie evolutivă complexă.
„Mă văd în această emisiune ca exact ceea ce sunt în viața de zi cu zi: geneticianul, omul de știință, care va aduce în casele oamenilor ideea că genetica ne poate oferi răspunsuri neașteptate, dar fascinante în același timp, despre noi ca oameni frumoși și diferiți. Participanții la această emisiune vor fi supuși unui test ADN prelucrat de o companie americană, iar eu voi contribui la descifrarea rezultatelor pentru a înțelege în ce măsură ele ne pot informa despre compatibilitățile biologice între potențialele cupluri care se vor forma în cadrul acestei emisiuni. În plus, participanții vor trece și printr-un test de atracție pe baza simțului olfactiv, care ar putea aduce date interesante despre preferințele lor pentru un partener sau altul. Toate aceste informații vor oferi astfel o perspectivă inedită asupra matchmakingului, alături de concluziile colegilor mei”, a spus Mircea Iliescu, genetician.
Psiholog, expert în relații, autorul celei mai citite cărți de seducție din România, de peste 10 ani, Taher Sonu îi ajută pe oameni să învețe cum să atragă și să păstreze un partener de cuplu:
„Rolul meu în emisiunea Căsătoriți pe nevăzute este să pun sarea și piperul în relațiile ce vor urma să se formeze, pentru că atracția dintre doi oameni este extraordinar de importantă, în special la început. Iar asta este specialitatea mea”.
Victor Toriani este psihoterapeut și psiholog clinician, fondatorul Asociației Psihologice Române Toriani, iar în ultimii ani a proiectat și construit programe psihologice care sprijină atât companiile, cât și persoanele fizice în eforturile lor de a realiza un echilibru între dezvoltarea individuală, viața personală și cea profesională. În emisiunea Căsătoriți pe nevăzute, Victor va încerca să completeze profilurile psihologice ale concurenților:
„În calitate de psihoterapeut centrat pe terapie individuală și psiholog clinician, în scopul formării profilurilor psihologice, am aplicat două teste de personalitate, un chestionar despre tulburările de personalitate, o scală de evaluare a stresului, un chestionar despre tipologii de comportament și teste de inteligență cognitivă și emoțională”.
La ce concluzii vor ajunge specialiștii, prin ce teste vor trece concurenții, dar și cum vor reuși să-i potrivească, vedem în cel mai urmărit experiment social al momentului – reality show-ului Căsătoriți pe nevăzute.