Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Cine sunt vedetele care vor participa la „Poftiți pe la noi! Poftiți de vă iubiți!”

de Redactia Tvmania

Nea Mărin are toamna aceasta ajutoare de nădejde. În misiunea de a organiza perfect nunta mai multor cupluri cu povești frumoase, maestrul de ceremonii va pune la treabă mai multe vedete.

Dacă cei trei chefi, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu își fac echipe în bucătărie pentru a asigura cel mai bun meniu de nuntă, vedetele strunite de Nea Mărin vor simți pe pielea lor ce înseamnă să ai responsabilitatea organizării unei nunți.

Fie că au mai trecut prin asta sau nu, fiecare în parte va primi sarcini precise de a căror îndeplinire depinde succesul celei mai frumoase zile din viața însurățeilor. Nicoleta Luciu, Diana Munteanu, CRBL, Daniela Crudu, Nicolai Tand sau Gina Pistol sunt doar câteva dintre vedetele care trec la treabă în noul sezon ce debutează la Antena 1 din 14 septembrie, în fiecare luni și marți de la 20.30.

„Sunt chiar mai exigent cu vedetele, de data asta”, avertizează Nea Mărin.

Cu aceeași bucurie și drag s-au implicat în acest proiect și vedetele, mai ales că unele dintre acestea au mai trecut prin mâna lui Nea Mărin și, deși au muncit pe rupte, au ajuns să-l îndrăgească foarte mult.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te