Modifica setarile cookie
Homepage  / Recomandări

Cine transmite FCSB - FC Voluntari din etapa 4 a play-off-ului Ligii 1

de Tavi Cojocaru,

În Liga 1 continuă duelurile din play-off. CFR Cluj, liderul ierarhiei, are o deplasare infernală, pe terenul celor de la CS Universitatea Craiova. Oltenii au învins în etapa trecută pe FCSB la Bucureşti, iar acum speră la un  nou succes care să-i apropie de locul 2.

Şi cealaltă echipă din Craiova, FCU, are derby, dar în play-out, contra celor de la Dinamo.

Ultima şansă pentru Dinamo de a evita barajul

Primul meci al rundei este unul cu o favorită certă. Academica Clinceni, una dintre cele două grupări condamnate la retrogradare directă, primeşte vizita celor de la Chindia.

După ce a pierdut, în runda precedentă, pe teren propriu contra celor de la Dinamo, dâmboviţenii vor să profite de adversarul facil şi să-şi treacă punctele în cont.

Al doilea meci de vineri, este cel mai tare din play-out din această rundă. Dinamo primeşte vizita celor de la FCU Craiova. Echipa lui Duşan Uhrin a început să joace mai bine şi să strângă puncte, dar s-a trezit cam târziu pentru a mai evita barajul. Dacă pierd sau fac egal cu formaţia lui Nicolo Napoli, „câinii” vor fi siguri de prezenţa la baraj, mai ales că rivalele Chindia şi CS Mioveni au meciuri cu echipele deja retrogradate.

Meciurile de vineri, 8 aprilie, din play-out: 

Joacă echipa „Regelui”

FC Argeş o întâlneşte acasă pe Farul. Miza meciului e una singură: cine termină pe poziţia a 5-a.

Meciul de sâmbătă, 9 aprilie, din play-out: 

Derby la Arad

Primul loc din play-out este dorit de trei echipe (Rapid – 29 puncte, FC Botoşani – 29 şi UTA – 26), care vor să aibă şansa barajului pentru un loc în cupele europene. 

Dacă învinge, UTA se apropie de locul 1, dacă face egal sau pierde, formaţia lui Ionuţ Badea se îndepărtează de obiectiv. Rapidul vine după o serie de rezultate foarte bune.

Meciul de sâmbătă, 9 aprilie, din play-out: 

Arde Bănia!

Formaţia lui Laurenţiu Reghecampf a învins-o, în runda precedentă, pe FCSB, chiar la Bucureşti, scor 2-0!

Oltenii, în mare formă şi în faţa propriului public, speră să repete figura şi în faţa liderului.

Meciul de duminică, 10 aprilie, din play-off: 

Meci tare la Botoşani

FC Botoşani aşteaptă ca Rapid să se împiedice la Arad. Dar, ca să treacă din nou pe primul loc din play-out, formaţia antrenată de Marius Croitoru trebuie să învingă acasă, în duelul cu incomoda Sepsi. 

Meciul de duminică, 10 aprilie, din play-out: 

FCSB n-are voie să mai facă paşi greşiţi

FCSB, după eşecul neaşteptat pe teren propriu contra celor de la CS Universitatea Craiova, s-a văzut nu numai scoasă din lupta pentru titlu, ci şi cu locul 2 ameninţat.

Pentru a nu ajunge la un baraj cu primul loc din play-out pentru calificarea în cupele europene, formaţia antrenată de Toni Petrea trebuie să bată.

Adversarul este unul incomod. În sezonul regulat, FC Voluntari a făcut 0-0 acasă şi a pierdut la ultima fază, în deplasare, în meciurile cu FCSB.

Meciul de luni, 11 aprilie, din play-off: 

O formaliate pentru CS Mioveni

Ultimul meci din etapa a 4-a din play-out este un „amical”. CS Mioveni se deplasează la Mediaş. Altădată, ar fi fost un meci greu. Acum însă, după ce ardelenii au rămas doar cu juniorii, CS Mioveni e favorită certă.

Meciul de luni, 11 aprilie, din play-out: 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te