Homepage  / Recomandări

Cine transmite FC Liverpool – Napoli, derby-ul zilei de marţi, 1 noiembrie, din Champions League

Cine transmite FC Liverpool - Napoli, derby-ul zilei de marţi, 1 noiembrie, din Champions League

de Tavi Cojocaru,

Liga Campionilor s-a disputat în această toamnă pe repede-înainte, fiindcă bate la uşă Campionatul Mondial din Qatar. Marţi are loc ultima etapă din grupele A, B, C şi D. Cel mai tare meci se anunţă FC Liverpool - Napoli, programat marţi, de la ora 22:00, în direct la Digi Sport 1, Prima Sport 1 şi Orange Sport 1 .

Cele două s-au calificat la braţ din Grupa A. Napoli a mers fără greşeală, cinci victorii din cinci meciuri. „Cormoranii”, la fel, cu o excepţie. Au fost umiliţi de Napoli, în tur, cu un categoric 4-1. 

FC Liverpool – Napoli: singura miză a meciului

Jocul de pe „Anfield Road” mai are o singură miză, locul 1 în grupa A, dar elevii lui Jurgen Klopp pot obţine această poziţie doar dacă înving la o diferenţă de patru goluri. 

Dar orice meci de Liga Campionilor e ceva aparte, n-are nevoie de o miză specială. De aceea, toată lumea aşteaptă să vadă dacă Salah şi Darwin Nunez vor spăla ruşinea din tur. 

Napoli traversează un sezon magic: doar două remize în Serie A, unde este lider detaşat, cu 5 puncte avans. Iar în Liga Campionilor, nimeni nu le-a făcut faţă elevilor lui Luciano Spaletti. 

Victor Osimhen, Kvaratskhelia, Zambo Anguissa, Hirving Lozano sunt doar câteva dintre starurile în formă maximă din trupa napoletanilor. 

Calificatele în fazele eliminatorii din grupele A, B şi C se ştiu. Sunt Napoli, Liverpool, Brugge, FC Porto, Bayern şi Inter. Singura grupă în care nu s-a decis nimic şi toate cele patru componente au şanse de calificare este Grupa D (Tottenham – 8 puncte, Sporting – 7, Eintracht – 7, Marseille – 6)!

Programul meciurilor de marţi, 1 noiembrie, din Liga Campionilor: 

Grupa A

  • Livepool – Napoli, ora 22:00, Prima Sport 1, Digi Sport 1, Orange Sport ?
  • Rangers – Ajax, ora 22:00, netelevizat

Grupa B

  • Leverkusen – Brugge, ora 19:45, Prima Sport 2, Digi Sport 2, Orange Sport ?
  • FC Porto – Atletico Madrid, ora 19:45, Prima Sport 1, Digi Sport 1, Orange Sport ?

Grupa C

  • Bayern – Inter Milano, ora 22:00, Prima Sport 2, Digi Sport 2, Orange Sport ?
  • Viktoria Plzen – FC Barcelona, ora 22:00, Prima Sport 4, Digi Sport 4, Orange Sport ?

Grupa D

  • Marseille – Tottenham, ora 22:00, Prima Sport 3, Digi Sport 3, Orange Sport ?
  • Sporting – Eintracht, ora 22:00, netelevizat
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton