Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Cele mai spectaculoase ținute de la Globurile de Aur 2023 se văd la E! în emisiunea Live From E!: Golden Globes

de Ioana Maria,

Globurile de Aur 2023 care recompensează cele mai bune performanțe ale anului 2022 în materie de cinema și televiziune, va avea loc miercuri, pe 11 ianuarie. Marcată de multe scandaluri și controverse în ultimii ani, Globurile de Aur revin în forță. Iată unde poți vedea în România parada costumelor de pe covorul roșu.

După ce a prezentat emisiunea de pe covorul roșu Live From E!: People’s Choice Awards pe 6 decembrie 2022, Laverne Cox, actriță premiată, producătoare și activistă, va întâmpina vedetele și anul acesta în emisiunea Live From E!: Golden Globes difuzată în România, miercuri, 11 ianuarie, de la 22:00.

Înainte de gala găzduită anul acesta de Jerrod Carmichael, Laverne și colega sa, Loni Love, vor transmite cele mai importante momente de pe covorul roșu de la The Beverly Hilton Hotel din Beverly Hills, California.  În cadrul programului sunt incluse interviuri în exclusivitate cu starurile prezente la eveniment, informații despre cele mai noi cupluri și cele mai spectaculoase și îndrăznețe ținute.

Parte din echipa E! sunt și Zanna Roberts Rassi, corespondent de stil și Naz Perez, expert în pop culture. Cei doi vor analiza ținutele nominalizaților și vor oferi informații despre cele mai bine îmbrăcate vedete.

Lista de nominalizați la ediția de anul acesta a Golden Globes, include și debutanții Quinta Brunson la categoria Best Performance by an Actress in a Television, Musical or Comedy și actorul Brendan Fraser la categoria Best Performance by an Actor in a Motion Picture, Drama.

Producțiile precum Avatar: The Way of WaterTop Gun: Maverick, Babylon și Everything Everywhere All at Once concurează pentru titlul de cel mai bun film, iar serialele precum House of the Dragon, The Crown, Abbott Elementary și Wednesday speră să plece acasă cu un trofeu.

Urmărește Live From E!: Golden Globes, miercuri, 11 ianuarie, de la 22:00, la E!

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te