Homepage  / Știri / Televiziune

Cine transmite la TV „amicalele” selecționatei olimpice cu Mexic și Australia

Cine transmite la TV „amicalele” selecționatei olimpice cu Mexic și Australia

de Redactia Tvmania

Naționala olimpică de fotbal a României va înfrunta Mexicul, în pregătirea Jocurilor Olimpice din această vară, sâmbătă 5 iunie, de la ora 21.00, pe Prima TV.

”Tricolorii” vor juca atât meciurile de pregătire cât și pe cele de la Tokyo în tricourile alese de fani, iar Prima TV va transmite în direct și în exclusivitate partidele de pregătire din Spania. Meciul cu Mexic este primul în care jucătorii români vor evolua în tricoul creat împreună cu suporterii.

România va întâlni Mexic, sâmbătă 5 iunie, de la ora 21:00, și Australia, marți 8 iunie, de la ora 21:00, în exclusivitate pe Prima TV.

Cele două adversare sunt și ele calificate la turneul olimpic de la Tokyo. De menționat că atât reprezentativa Mexicului cât și cea a Australiei și-au dorit ca meciurile de pregătire pentru Olimpiadă să fie și cu o echipă din Europa.

Situația convine României, Mexicul fiind calificată din aceeași zonă CONCACAF ca și Honduras, iar Australia având un stil asemănător Noii Zeelande, echipe din grupa României la turneul olimpic. Lotul deplasat în Spania va fi coordonat de Nicolae Dică, secundul lui Mirel Rădoi, și este format din cei care evoluează în Liga 1, dar și în Spania, Italia sau SUA. 

Reprezentativa U23 a României, cea care va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, efectuează  un stagiu de pregătire în Spania, la Marbella, în perioada 31 mai – 9 iunie.

 

Programul României la Jocurile Olimpice

  • Competiția de fotbal de la Jocurile Olimpice este programată între 21 iulie și 7 august 2021. 

Reprezentativa României va face parte din Grupa B , alături de Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Honduras.

  • 22 iulie: Noua Zeelanda – Coreea de Sud, Honduras – România (ora 14:00, ora României)
  • 25 iulie: Noua Zeelanda – Honduras, România – Coreea de Sud (ora 14:00, ora României)
  • 28 iulie;  România – Noua Zeelandă (ora 11:30, ora României), Coreea de Sud – Honduras

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton