Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România, îşi deschide porţile pentru cinefilii din Brașov, noul cinematograf multiplex fiind amplasat în centrul orașului, în AFI Brașov.
Cinema City, cel mai mare operator de cinematografe din România, îşi deschide porţile pentru cinefilii din Brașov, noul cinematograf multiplex fiind amplasat în centrul orașului, în AFI Brașov.
Valoarea investiției se ridică la 7 milioane de euro, fiind susținută de Cinema City împreună cu dezvoltatorul centrului comercial.
Cel de-al 28-lea multiplex Cinema City își așteaptă spectatorii într-un spațiu ultra modern care cuprinde 8 săli dotate cu tehnologie inovatoare la cele mai înalte standarde, complet digitalizate, cu sonorizare și imagine impecabile, dintre care un număr de 7 săli pentru vizionarea filmelor în format 2D și 3D, precum și o sală cu formatul special 4DX, care va permite spectatorilor să experimenteze filmele cu toate simțurile și va oferi senzația că fac parte din tot ceea ce se întâmplă pe Marele Ecran. Valoarea investiției se ridică la 7 milioane de euro, fiind susținută de Cinema City împreună cu dezvoltatorul centrului comercial.
Al șaselea cinematograf 4DX din România din cele 755 internaționale este acum deschis brașovenilor, iar cele 140 de scaune senzoriale vor ajuta spectatorii să trăiască la maxim producțiile momentului. 21 de senzații numai în sala 4DX – arome de cafea sau trandafiri, vânt puternic, fulgere intense, stropi de ploaie sau… ninsoare? Le găsiţi pe toate doar în sala 4DX din Cinema City Brașov.
„Suntem extrem de bucuroși să deschidem pentru brașoveni un spațiu cinematografic spectaculos la aceleași standarde oferite de Cinema City în orice capitală europeană și oraș unde este prezent. Indiferent că deschidem la Londra, Belfast sau Brașov, există aceleași standarde în toate cele peste 9.000 de săli de cinema și cele 750 de cinematografe din lume. Cu toate că am parcurs o perioadă provocatoare, echipa Cinema City își onorează promisiunea de a oferi cele mai bune experiențe cinematografice și inaugurează în luna iubirii, cel mai modern multiplex din Brașov. Ce declarație de dragoste mai mare pentru brașovenii cinefili decât această deschidere, care va funcționa ca spațiu de exprimare a show-ului cinematografic, la superlativ”, a declarat Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City.