Homepage  / Vedete străine

O telenovelistă braziliană cunoscută și la noi, din celebra „Terra Nostra”, a născut la 56 de ani. De ce bebelușul este o mare surpriză și pentru ea

O telenovelistă braziliană cunoscută și la noi, din celebra „Terra Nostra”, a născut la 56 de ani. De ce bebelușul este o mare surpriză și pentru ea
6

de Vasilica Rogozanu,

Poate numele actriței Claudia Raia nu vă mai spune foarte multe, dar iubitorii de telenovele sigur îi recunosc chipul din megasuccesul brazilian „Terra Nostra”. În telenovela braziliană de epocă, difuzată la începutul anilor 2000, personajul ei, delicată Hortencia, se îndrăgostește de un bărbat tânăr și sărac, care locuiește în imobilul ei.

Numele Claudiei Raia a ținut, recent, prima pagină pentru o veste neașteptată: la 56 de ani, actrița braziliană a devenit mama celui de-al treilea ei copil, un băiețel pe nume Luca, deși acum patru ani intrase la menopauză!

O „negociere” cu Dumnezeu

Mamă a doi copii deja mari, Sophia (19 ani) și Enzo (25), din cel de-al doilea mariaj eșuat, Claudia Raia și-a dorit acum mai mulți ani și unul cu actualul ei soț, actorul Homem de Mello, cu care e căsătorită din 2018. Actrița a povestit că a făcut o fertilizare in vitro, când trecuse de 50 de ani, însă încercarea a fost nereușită. 

„Am avut o discuție serioasă cu Dumnezeu. I-am spus: Nu voi încerca asta decât o dată. Nu-mi voi provoca soarta. Voi încerca o dată, dacă merge, bine, dacă nu, voi înțelege”, a povestit ea într-un interviu, citată de People. Încercarea nu i-a reușit, ba, mai mult, acum aproape patru ani medicii au anunțat-o că a intrat la menopauză.

Rezultat: surpriză!

La 55 de ani, actrița a aflat însă că a rămas însărcinată. Anterior anunțului, la un examen medical, i s-a spus că pare că ovulează din nou, însă Claudia Raia a crezut că e o greșeală sau o întâmplare anormală care nu poate duce la o sarcină.

„Renunțasem la idee. Călătoream cu copiii, mergeam la sport, îmi vopseam părul. Totul era ok”, a spus ea.

Când a început să se simtă rău și toate analizele au ieșit bune, medicul i-a făcut și un test de sarcină. Nu numai că a ieșit pozitiv, dar actrița a aflat că trecuse deja de primul trimestru! În septembrie toată familia fusese anunțată.

Pe 11 februarie, actrița a anunțat că a născut. „Am reușit!”, a spus ea, împărtășind cu fanii nu doar vestea, ci și fotografii cu bebelușul, pe contul ei de Instagram. 

 
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton