Stacy Keibler a ajuns în vila actorului de pe malul Lacului Como din Italia şi a scris un mesaj scurt, dar grăitor pe Twitter: „Sunt în Rai”.
Sursele din anturajul actorului spun că George Clooney şi Stacy Keibler s-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni şi nici unul dintre ei nu-şi doreşte o relaţie serioasă.
„Au mulţi prieteni comuni şi se învârt în aceleaşi cercuri. George se bucură de timpul petrecut cu Stacy, însă tocmai a ieşit dintr-o relaţie de doi ani şi nu este pregătit pentru ceva serios. S-a implicat în această aventură doar de dragul distracţiei”.
George Clooney crede că munca nu-i permite să se aşeze la casa lui:
„Relaţiile mele par să dureze între doi şi trei ani. După atâta timp, aceste femei independente îşi văd de treaba lor. Mă văd călătorind peste tot, punând munca pe primul loc, regizând, interpretând roluri. Nu pare că o să se termine vreodată. Nu le învinovăţesc pentru că vor mai mult de la o relaţie”.