Codruţa Filip şi Valentin Sanfira, apariţie de senzaţie la Te cunosc de undeva – 20 mai 2023
Unghii false lungi, perucă, mască, costum de latex şi tocuri foarte înalte, toate aceste „ingrediente” au contribuit din plin la chinurile prin care a trecut Valentin în ziua transformării. „Nu am ştiut ce am cântat! Am nişte dureri îngrozitoare de la încălţările astea! Cum puteţi purta aşa ceva, dragile mele? Sunteţi nişte eroine! Simt o durere până în creier!”, a dezvăluit Valentin imediat după prestaţia sa pe scenă, iar colegii, mai ales bărbaţii de la canapea, i-au dat dreptate imediat.
„Îl rugam pe Dumnezeu să se termine mai repede, pentru binele lui! De aici s-a văzut foarte bine cât de tare s-a chinuit!”, a completat şi WRS.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Juraţii s-au declarat de-a dreptul încântaţi de prestaţia celor doi: „Mi-aţi plăcut amândoi! Din prima secundă aţi avut atitudine, v-aţi asumat şi nu v-a fost frică! Am uitat să mai respir privindu-vă!”, le-a mărturisit jurata Ozana Barabancea, în vreme ce Andreea Bălan a completat: „Este unul dintre cele mai bune momente ale voastre!”.
Prestaţia lor, dar şi momentele celorlalţi concurenţi vor putea fi urmărite sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1. Până atunci însă, cei de acasă îşi pot vota în continuare transformarea favorită din cea de-a şaptea gală pentru Premiul de Popularitate din marea finală pe vot.a1.ro. După difuzarea galei pe TV, Zarug îi invită pe telespectatori în backstage-ul show-ului ca să urmărească un nou episod exclusiv online Te cunosc de undeva! After Party, pe AntenaPLAY.
Sursa Foto: Antena 1
Citește și: