Cine și-ar fi imaginat că Chef Florin Dumitrescu ar putea să cânte rock?! Alături de un fost concurent de la „Chefi la cuțite”, vedeta Antenei 1 a acceptat provocare de a face dintr-un proiect muzical neașteptat. Este vorba despre piesa „Zât-Zât”, o colaborare între trupa HVNDS și celebrul bucătar.
Trupa HVNDS tocmai a lansat piesa „Zât-Zât”, iar Chef Florin Dumitrescu este „invitat special”. Deși are doar câteva replici pe piesă, vedeta Antenei 1 a și cântat alături de băieții din trupă în momentul în care au fost invitați la Virgin Radio. De altfel, o parte din acel recital este postat chiar pe contul de Instagram al lui Florin.
„Am facut-o și pe asta! Zât Zât cu @hvndsofficial la @virginradioromania. Mulțumesc @iustin.hvnds și @lukbeats pentru nebunia asta! Mult succes! Pentru concerte contactați Handsu!”, a scris Chef Florin Dumitrescu într-o altă postare.
Din trupa HVNDS face parte și Iustin Cîmpeanu, fost concurent în echipa lui Florin Dumitrescu la „Chefi la cuțite”. De altfel, episodul în care acesta a plecat din emisiune a fost difuzat pe 6 iunie la Antena 1.
În ediția difuzată pe 6 iunie, cele trei echipe s-au întrecut într-o probă cu o provocare nouă în show-ul culinar: au avut de reprodus rețetele prezentate de trei Chefi cunoscuți pentru publicul show- ului culinar, Cătălin Petrescu, Iosif Ștefănescu și Ștefan Popescu. Victoria detașată i-a revenit echipei conduse de Florin Dumitrescu, dar paradoxul serii a fost că tocmai tabăra câștigătoare s-a despărțit de un om la finalul ediției. Astfel, după proba eliminatorie, cea mai slabă farfurie i-a aparținut lui George Borșaru, concurentul lui Chef Bontea.
Însă Iustin Cîmpeanu, care făcea parte din echipa lui Chef Dumitrescu, a decis să se retragă din competiție, explicându-și hotărârea într-un moment emoționant. „Am dat de o echipă cu care am făcut chestii foarte tari aici, la Chefi la cuțite. Însă cariera mea este de muzician. Faptul că nu am mai putut să mă ocup de muzică m-a afectat. Sunt foarte obosit, pentru că trebuie să muncesc în paralel pentru album, concerte, turneu, mă simt extenuat”, și-a motivat decizia Iustin.
„M-am speriat de felul în care m-am simțit azi, nu aș vrea ca cineva să treacă prin asta. Așa că trebuie să mă opresc și, făcând asta, îl voi înlocui pe George, ieșind din concurs. Emisiunea aceasta a însemnat pentru mine prietenii incredibile, oameni minunați în jurul meu, lecții culinare, momente dificile, dar și multe bucurii. Iar una dintre ele este că am salvat pe cineva”.
„Iustin acum își construiește cariera, așa că nu e timp de dormit. El, după ce pleca de la platou, lucra până dimineața la studioul de înregistrări”, a spus Florin Dumitrescu, înțelegând hotărârea lui Iustin.
„În momentul acela m-a lovit în moalele capului. Care erau șansele ca Iustin să spună acum că nu mai poate? Putea face asta ieri sau mâine”, a fost reacția lui George, uluit și foarte emoționat. Astfel, Iustin a ieșit din concurs în locul lui George Borșaru, care a trecut în echipa lui Chef Dumitrescu.