Homepage  / Vedete / Vedete străine

Cole Sprouse confirmă despărțirea de colega sa din „Riverdale”, Lili Reinhart. Primele declarații

Cole Sprouse confirmă despărțirea de colega sa din „Riverdale”, Lili Reinhart. Primele declarații

de Redactia Tvmania

Lili Reinhart și Cole Sprouse, cei doi actori din serialul Riverdale, s-au despărțit după trei ani de relație, acest lucru fiind anunțat inițial de publicația PageSix la sfârșitul lunii mai.

Conform zvonurilor de la acea vreme, ei doi s-ar fi despărțit înaintea pandemiei de coronavirus și se pare că nu au locuit împreună toată această perioadă. Pentru prima oară,  Cole Sprouse a făcut o declarație legată de acest subiect, confirmând despărțirea:

„Eu și Lili ne-am despărțit inițial în luna ianuarie a acestui an, hotărând să ne separăm definitiv în martie”, a scris el pe Instagram. „Ce experiență incredibilă am avut, mă voi simți mereu norocos și voi prețui faptul că am avut șansa să mă îndrăgostesc”.

„Nu-i doresc altceva decât dragoste nemărginită și fericire”, a continuat el. „Este tot cei voi spune despre asta, tot ce veți auzi în rest nu contează. De asemenea, filmil ei apare în curând”, a adăguat el, referindu-se la producția Amazon, Chemical Hearts. „Sunt sigur că este la fel de incredibilă la fel cum este în tot ceea ce face. Vă mulțumesc tuturor”, a fost mesajul tânărului actor. 

Actrița în vârstă de 23 de ani și actorul de 27 de ani au mai avut câteva episoade de acest gen, unul fiind făcut public la mijlocul anului 2019, dar s-au împăcat la scurt timp după. La acea vreme au existat zvonuri că actorul a  înșelat-o pe Lili cu fotomodelul Kaia Gerber, aceste zvonuri nefiind niciodată confirmate. 

Lili Reinhart și Cole Sprouse au început să formeze un cuplu în iulie 2017, cei doi fiind văzuți împreună la Comic-Con. Cei doi nu au vorbit însă despre relația lor, prima lor apariție oficială împreună având loc la Gala MET în 2018. Ulterior, aceștia au început să posteze fotografii împreună și să vorbească despre relație în interviuri.

 

 

 
 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton