Ecranizarea realizată de Stere Gulea după romanul lui Marin Preda va fi difuzată sâmbără, de la 23.30 de TVR 3, şi duminică, de la 20.00 de Pro Cinema. Regizorul a povestit, acum câţiva ani, pentru „TV mania” istorii de neuitat de la filmări.
Ecranizarea realizată de Stere Gulea după romanul lui Marin Preda va fi difuzată sâmbără, de la 23.30 de TVR 3, şi duminică, de la 20.00 de Pro Cinema. Regizorul a povestit, acum câţiva ani, pentru „TV mania” istorii de neuitat de la filmări.
.
Marin Preda l-ar fi vrut în rolul principal pe Florin Piersic. Cenzura a fost contrariată că ţăranii dorm pe prispă fără perne şi plăpumi. Gheorghe Dinică n-a mai vrut să-l interpreteze pe Ilie Moromete, Victor Rebengiuc era cât pe ce să renunţe şi el la rol. Pentru toate problemele, regizorul Stere Gulea a găsit soluţii. Aşa s-a născut „Moromeţii”, producţia alb-negru despre care s-a spus că e întruchiparea autentică a lumii ţărăneşti.
Filmările la „Moromeţii” au durat trei luni şi jumătate şi au fost făcute în satul Talpa (lângă Videle), locaţia principală fiind o gospodărie nelocuită. Echipa compusă din 40 de oameni stătea într-un hotel din Alexandria şi făcea naveta zilnic spre un sat unde nu se găseau de nici unele.
„Nu era mâncare, friptura era parizer prăjit, mai mâncam la săteni câte un ou, mămăliguţă. Pentru oamenii din Talpa nu era important filmul, ci faptul că veneau ăia de la cinematografie cu pâine”, povesteşte regizorul. Impresionaţi de scenariu, câţiva ţărani şi chiar oameni din partea tehnică au început să citească romanul, împrumutându-l unii de la alţii. Filmul a fost difuzat în sat la un an şi jumătate după încheierea filmărilor.
Marin Preda (care a murit în 1980, cu opt ani înainte ca filmul să fie gata) se gândise şi el la o posibilă ecranizare a romanului, exprimându-şi preferinţa pentru Florin Piersic pe post de Moromete.
„El voia un june- prim, ceea ce nu era cazul, pentru că ar fi fost operetă”, spune regizorul Stere Gulea. Prima variantă de distribuţie îl avea în rol principal pe Gheorghe Dinică.
„El s-a speriat însă, căci nu mai jucase genul ăsta de personaj şi erau şi lucruri care ţineau de inconfortul filmărilor (praf, lipsa mâncării, costume rudimentare). Apoi, avea un proiect de teatru cu Marin Moraru în Germania. Astfel s-a ajuns la varianta cu Victor Rebengiuc, care – culmea! – a vrut să renunţe şi el la rol din aceleaşi motive.”
Stere Gulea îşi pusese semnătura pe alte trei filme înainte de a îndrăzni să atace un proiect de o asemenea anvergură. Regizorul a scris scenariul din memorie, chiar şi unele replici, iar acesta urma să fie aprobat de Ministerul Educaţiei şi Culturii Socialiste şi de casele de film. A existat însă un boicot al scenariului.
„Ridicau tot felul de obiecţii, care mai de care mai ridicole. Eram convocat în permanenţă la Bucureşti ca să se vizioneze materialul. „De ce oamenii ăia dorm pe prispă? N-au perne, plapumă?”, eram întrebat. Aveau obsesia imaginii în afară, să nu părem mai săraci decât suntem. Apoi, a fost scena din Poiana lui Iocan, unde se vorbea despre regină şi despre ăla micu. Am fost chemat de vicepreşedintele de resort, cu care am avut un dialog comic şi absurd: el şi alţii credeau că „ăla micu’” era Nicu Ceauşescu, în fapt, era regele Mihai. Eu mă prefăceam că nu înţeleg la ce se referă, lui îi era frică să spună lucrurilor pe nume.”
Victor Rebengiuc s-a gândit să-i facă o farsă Ginei Patrichi: i-a spus unui sătean cam bâlbâit că ea vrea să se căsătorească cu el. Omul a prins curaj, a venit la actriţă şi a început să facă inventarul bunurilor pe care le deţinea. Gina Patrichi s-a speriat şi s-a prins de farsă doar când l-a văzut pe Rebengiuc făcându-i, vesel, cu mâna.
Aducerea salcâmului a dat de furcă oamenilor de la producţie. Mai întâi, regizorul a găsit unul pe şoseaua Alexandria-Bucureşti, dar a fost imposibil să-l scoată din pământ. Apoi, au descoperit un salcâm la vreo 30 de kilometri de sat, dar nu aveau cum să-l transporte.
Gulea a venit la Bucureşti, la ministrul Suzana Gâdea, pentru a-i cere împrumut un elicopter. Cum aşa ceva era imposibil, ministrul i-a sugerat să ia oameni de la Spaţii verzi pentru a căra copacul. Distanţa era însă prea mare. În cele din urmă, au găsit salcâmul mult visat la 5 kilometri de sat. „Pusesem un pariu cu operatorul Vivi Drăgan Vasile că voi găsi salcâm. El a zis că o să-şi radă barba dacă reuşesc, ceea ce a şi făcut”, îşi aminteşte regizorul.
.