În bucătăria MasterChef – emisiune nominalizată anul acesta la Premiile TVmania – originalitatea este una dintre condiţiile obligatorii, astfel că la prima probă a serii cele 15 vedete concurente vor primi sarcina să demonstreze nu doar că se pricep la gătit, ci și că știu să se descurce în situații limită.
Vedetele vor primi misiunea de a găti cu un set de produse date, din care trebuie să pregătească preparate originale. În plus, proba are și o miză: cel care va prezenta cea mai bună farfurie va obține un avantaj la următorul test.
„Ce se ascunde sub cutii, vă va da bătăi de cap. Veți găti exclusiv cu ce se află în această cutie”, îi avertizează Florin Dumitrescu.
Cine va câștiga proba și, implicit, avantajul pentru următorul test, dar și cine va primi cele mai multe critici, veţi afla diseară.
Tot atunci, cea de-a doua probă a serii va aduce în platoul MasterChef o vedetă de cinci stele din lumea artei culinare, chef Samuel Le Torriellec, de la care concurenții vor primi o lecție de gastronomie: îl vor urmări fascinați, vor lua notițe, vor exclama de uimire, iar la final vor trebui să reproducă cu platingul acestuia.
Votează și TVmania te premiază!