Astăzi, de la 20.30, juraţii Pepe, Lora, Connect-R, Maria Cârneci şi Vasile Muraru, vor face cunoştinţă cu cei mai talentaţi copii la "Next Star" şi îl vor alege din nou pe cel mai carismatic dintre ei.
Astăzi, de la 20.30, juraţii Pepe, Lora, Connect-R, Maria Cârneci şi Vasile Muraru, vor face cunoştinţă cu cei mai talentaţi copii la "Next Star" şi îl vor alege din nou pe cel mai carismatic dintre ei.
Ediţie de ediţie, alături de Dan Negru, cei de acasă se vor bucura de un spectacol pe cinste oferit de cei mici, cu muzică, dans, momente de teatru şi multe alte surprize. La finalul competiţiei, doar unul dintre micuţi va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.
Până atunci, juraţii sunt pregătiţi nu numai de un show total, cu multă voie bună şi umor, ci şi de momente extrem de emoţionante. Este şi cazul ediţiei de azi când pe scenă va păşi Ciprian, un copil minunat, care a reuşit să-l emoţioneze pe Connect-R până la lacrimi. Povestea lui şi interpretarea pe care a oferit-o la Next Star i-a mişcat nu numai pe juraţi, ci şi pe toţi cei prezenţi în sală.
Ciprian este nevăzător, însă nimic din atitudinea lui nu-l trădează
Râde şi trăieşte fiecare moment cu bucurie maximă, ca şi cum nicio problemă nu i-ar umbri fericirea. Dincolo de talentul său de a cânta, micuţul cucerindu-i pe toţi cu piesa “Lumea e a mea” a trupei Voltaj, povestea lui de viaţă este uluitoare.
Ciprian a trăit într-un centru de plasament, destinul lui nefiind însă de a creşte în continuare acolo. Cineva a visat într-o seară un copil care-i cerea ajutorul. L-a căutat în realitate şi l-a găsit pe Ciprian, într-un centru de plasament, exact aşa cum îi apăruse în vis. Cu o nouă mămică extraordinară care să-l susţină şi talent pe măsură, Ciprian îi va impresiona pe cei cinci juraţi şi, cu siguranţă, şi pe cei de acasă.
“Am plâns incredibil de mult cînd l-am văzut pe scenă, mă gândeam că sunt atât de multe lucruri frumoase pe care el nu le vede. Nu am văzut niciodată un copil aşa plin de viaţă ca el şi mi-a dat o lecţie. Nu are nevoie de vedere ca noi, el simte cu sufletul. Eram cu el în culise şi îmi cerea toate mingile albastre. Mă întrebam cum de ştie el ce e albastrul. Îşi propusese de mic ca albastrul să fie culoarea lui preferată. Aşa am înţeles că albastrul e pentru el o bucurie”, a povestit Sorana despre întâlnirea cu Ciprian.
Astăzi, de la 20.30, telespectatorii îl vor întâlni atât pe Ciprian, cât şi pe unii dintre cei mai carismatici micuţi din România, la „Next Star”.