Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Continuă preselecțiile „Ie, Românie”. Alina Pușcaș și Cornel Păsat au căutat cele mai frumoase fete din Transilvania, alături de Mircea Radu

de Redactia Tvmania

Caravana emisiunii “Ie, Românie”, condusă de Mircea Radu, a poposit zilele trecute în centrul țării, în Transilvania, în căutare de fete mândre și harnice, dar și de tradiții și talente autentice.

Ajutoare de nădejde în demersul său i-au fost, de această dată, Alina Pușcaș, prezentatoare a transforming-show-ului “Te cunosc de undeva!” și actriță în serialul “Fructul oprit”, și cunoscutul coregraf Cornel Păsat. Cei doi au bătut la pas localități precum Săsciori, Săliște, Căpâlna și  Pianu, pe parcursul mai multor zile, pentru a găsi cele mai mândre și vrednice fete din sat, dar și pe cei mai înzestrați localnici.

Dacă Alina s-a arătat mirată de cât de multe fete cu ochi albaștri a întâlnit aici, Cornel a mărturisit că și-a pus silueta în pericol, pe toată perioada șederii, din cauza delicioaselor preparate cu care l-au îmbiat oamenii locului.

Cine sunt frumoasele pe care ei le-au descoperit, dar și care sunt cei mai talentați români din zonă, telespectatorii vor afla, în această primăvară, în show-ul “Ie, Românie”, prezentat de Mircea Radu, la Antena 1.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Ca peste tot în țară, și aici oamenii i-au primit pe oaspeții de la București cu o mulțime de bunătăți: plăcinte cu ceapă abia scoase din cuptor, uscățele crocante, clătite delicioase cu brânză și ierburi, cornulețe fragede cu dulceață, dar și palincă, vișinată, rachiu și coniac de casă. 

În Transilvania, prezentatorul show-ului a avut parte și de o scenă amuzantă. După ce a lustruit caravana, pe un deal, cot la cot cu colegii săi, până a făcut-o să lucească, un vânt puternic și o ploaie în rafale s-au stârnit brusc și au stricat tot ce-au muncit ei pentru câteva zeci de minute bune.

Te-ar putea interesa și:

Mircea Radu și caravana „Ie, Românie” au ajuns în Bucovina

FOTO. Au început filmările pentru „Ie, Românie”. Mircea Radu, primit cu brațele deschise în Maramureș

FOTO. Cosmin Seleşi, Andreea Bălan și Nicolai Tand sunt juraţii “IE, Românie” (Antena 1)

E oficial. Mircea Radu pleacă din nou cu caravana. El va prezenta „IE, Românie”, un nou reality show al Antenei 1

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te