Așa cum am văzut cu toții, Melisandre a fugit din Westeros, după ce s-a asigurat că a reușit să-i aducă împreună pe Daenerys Targaryen și Jon Snow. S-a mulțumit să-i privească numai de departe și, în ultima sa conversație cu Varys, a declarat că pleacă spre Volantis, dar se va întoarce într-o zi în Westeros, pentru că, la fel ca și Varys, destinul ei e să moară aici. Scurtă și cam misterioasă, ca de obicei, preoteasa.
Dar, din atâta lucru, un fan al cărților a dezvoltat pe Reddit ditamai teoria. Pentru că, dacă nu știați, în Volantis se află… armata Fiery Hand! Nu vă faceți griji, nici noi nu știam ce este: Fiery Hand este un grup de războinici sacri care apără Templul Stăpânului Luminii, sunt sclavii înarmați și pregătiți ai lui R’hllor. Întotdeauna sunt în număr de 1.000, nici mai mulți, nici mai puțini.
Dar teoreticianul nostru crede că sunt tocmai bineveniți pentru a-l ajuta pe „prințul care a fost promis” (sau „prințesa”, cum o fi). Căci marea bătălie cu Umblătorii Albi e după colț, iar armata oamenilor riscă să treacă rapid de cealaltă parte a forței fără ajutorul Lannisterilor. Așa că o Melisandre războinică în fața unei armate hotărâte și apărute fix la momentul oportun ar fi ceva!