Prințul William ar fi spus clar că regina consoartă Camilla este soția bunicului copiilor săi și nu bunica lor vitregă. Prințul de Wales, în vârstă de 40 de ani, și-a pierdut mama, pe prințesa Diana, într-un accident de mașină în 1997, când el avea doar 15 ani.
De ce copiii prințului William nu o numesc pe Camilla bunică vitregă
Prințul de Wales s-a căsătorit cu Kate Middleton, Prințesa de Wales, cu care are trei copii: Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.
În 2005, Regele Charles al III-lea s-a căsătorit cu Camilla, regina consoartă, iar William și fratele său, Prințul Harry, au fost prezenți în ziua nunții. Și, deși William se bucură pentru tatăl său, s-a spus că, atunci când vine vorba de copiii săi, nu vrea ca regina Camilla să ia titlul de bunică, care i-ar fi revenit mamei sale dacă ar fi fost în viață, scrie heart.co.uk.
Acest lucru este susținut de expertul regal Angela Levin, care scrie în noua sa carte, „Camilla, Duchess of Cornwall: From Outcast to Queen Consort”, că George, Charlotte și Louis nu o numesc pe Camilla bunică vitregă.
Potrivit InStyle, Angela scrie în cartea sa: „William a spus clar că regina Camilla este soția tatălui său, dar nu o bunică vitregă pentru copiii săi”. Ea a adăugat că cei trei copii au fost educați să creadă că au „doi bunici, dar o singură bunică”.
Cu toate acestea, Angela a adăugat că acest lucru nu o deranjează pe Camilla și că ea nu a încercat niciodată să îi ia locul Dianei. „A încercat să încurajeze mai degrabă decât să influențeze” în familie, scrie Angela.