Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale / Seriale coreene

Coreenii rămân la Naţional cu „Destinul regelui”

de Redactia Tvmania

Din 13 octombrie, de luni până joi, fanii serialelor sud-coreene vor putea schimba postul pe Naţional, unde „Destinul regelui” (producţie 2007) spune povestea vieţii regelui Dae Jo-Yeong (Choi Su-Jong, protagonistul din „Împăratul mării”).

Dae Jo-Yeong a fost fondatorul regatului coreean Balhae (698 – 926), înfiinţat după căderea regatului Goguryeo. Jo-Yeong era un fost general Goguryeo, iar povestea lui este spusă cu iscusinţă – au apreciat fanii şi criticii – în serialul „Destinul regelui” (care a fost încununat cu numeroase premii pe plan local). Filmările au avut loc în resortul Havasu, din oraşul Sokcho (sponsorul oficial al serialului), unde pot fi văzute şi acum decorurile producţiei.

Dragoste în vreme de război

Povestea începe cu generalul Dae Jung-sang (Im Hyeok) şi soţia lui, care devin părinţi în timpul războiului dintre regatele Tang şi Goguryeo. Cum cel mic e născut sub semnul unei profeţii care îl anunţă drept vitor rege, Dae Jung-sang e considerat trădător, iar comandantul suprem al Goguryeo, Yeon Gaesomun (Kim Jin-tae), vrea să-l ucidă pe bebeluş, răzgândindu-se doar la sfatul generalului Yang Manchun (Im Dong Jin). Dar Dae Jung-sang crede că soţia şi fiul lui au fost omorâţi şi micul Dae Jo-Yeong e crescut de Yeon Gaesomun ca sclav.

Dorind să intre într-un concurs de arte marţiale, Jo-Yeong fuge din palat la Yang Manchun, pe care îl impresionează cu stilul lui agresiv, dar nu e acceptat nici aşa în competiţie. În loc, ajunge printr-un joc de împrejurări să o salveze de la moarte pe prinţesa Sukyeong, nepoata regelui, şi apoi să plece în căutarea părinţilor săi.

Pe drum, tânărul Dae Jo-Yeong îşi face un adversar de temut, în persoana generalului rebelilor Khitan, Li Kaigu (Bo-seok Jeong): acesta e îndrăgostit de Chu-lin (Park Ye-Jin), care îl iubeşte pe Dae Jo-Yeong. Anii trec şi, după căderea regatului Goguryeo, protagonistul e acum tată şi liderul refugiaţilor aflaţi în căutarea unui nou regat, cel fondat de acesta.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te