Homepage  / Vedete

Corina petrece vacanţa de Paşte, acasă, la Satu Mare

Corina petrece vacanţa de Paşte, acasă, la Satu Mare

de Redactia Tvmania

După lansarea clipului la piesa “Of Corso”, pe care o cântă împreună cu Connect-R, Corina şi-a luat o binemeritată vacanţă de Paşte, pe care o va petrece în oraşul ei natal, Satu Mare.

Corina

Cântăreaţa se va bucura de tradiţiile locului, va îmbrăca costumul popular oşenesc, va merge la biserică, iar în prima zi de Paşte va aştepta stropitorii.

“Am venit acasă, la Satu Mare, încă dinainte de Florii şi îmi voi petrece aici Paştele. Iubesc tradiţiile şi abia aştept să îmbrac costumul popular oşenesc în prima zi de Paşte, când voi merge la biserică. Tot atunci, fetele aşteaptă acasă stropitorii. Aici aşa e obiceiul, vin toţi feciorii şi te stropesc cu parfum. Când eram mică parfumul era rusesc. Vă daţi seama cum miroseam după ce se amestecau vreo 20 de parfumuri într-o zi?”, a declarat Corina.

Cântăreaţa va prepara alături de mama ei câteva specialităţi printre care ciorba de măcriş şi caşul de ouă.

“Iubesc să prepar mâncăruri tradiţionale şi voi găti alături de mama drob de miel, ruladă, sarmale şi ciorbă de măcriş. Măcrişul este o plantă cu frunze verzi acrişoare, iar la mine acasă ciorba de măcriş este renumită. O să mai prepar şi caşul de ouă. Se fierb doi litri de lapte la foc mic, se bat 20 de ouă şi se amestecă cu laptele şi apoi se pune la foc mic până când se face brânza. Se pune apoi zahăr, esenţă de vanilie şi scorţisoară după gust. Se strecoară în tifon şi se lasă la scurs. Este un desert delicios”, a mai zis artista.

Vedeţi aici videoclipul “Of Corso” (feat. Connect-R):

[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=aPoBadE2MQE[/youtube]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton