Homepage  / Vedete româneşti

Adrenalină în scop caritabil! Cosmin Savu participă la cea mai mare cursă de off-road din lume. EXCLUSIV

Adrenalină în scop caritabil! Cosmin Savu participă la cea mai mare cursă de off-road din lume. EXCLUSIV
6

de Cătălina Matei,

După ce evenimentul a fost deja amânat de două ori, iată că cea mai mare cursă de off-road din lume pentru amatori, Raliul Budapesta-Bamako, va începe pe 21 octombrie, în capitala Ungariei. La start, echipa României va fi formată din Cosmin Savu („România, te iubesc!”), Grațian Mihăilescu și Mihai Lupu.

Cei trei prieteni foarte buni vor parcurge aproape 10.000 de kilometri pe patru roți în trei săptămâni, vor trece prin zece state, două continente, munți, deșert, savană, zone de conflict. Echipajul românesc, echipa UCAB mai precis, va activa în Senegal o nouă bibliotecă comunitară, iar în Sierra Leone, cei trei voluntari români vor dona vehiculul 4×4 cu care vor participa la raliu, pentru intervenții medicale în zone mai puțin accesibile.

Iată ce alte detalii am aflat direct de la jurnalistul Cosmin Savu, care nu este la prima sa călătorie în Africa. Acesta a mai fost acolo și în urmă cu trei ani, când a realizat pentru emisiunea „România, te iubesc!” campania „Africa, pământ românesc”.

Cea mai mare cursă de off-road din lume pentru amatori, Africa de Vest… cum ai ajuns la această aventură?

Eu sunt pasionat de călătorii, sunt un globetrotter. Tot timpul am un rucsac la ușă pregătit să fie aruncat în spate. Povestea acestui raliu a pornit la Festivalul de Jazz de la Gărâna unde cu doi prieteni buni ne-am povestit aventurile din lume și am spus „ce-ar fi să facem una tare împreună?!” . Și așa am făcut echipă cu Grațian Mihăilescu și cu Mihai Lupu. Eu îi numesc vizionari entuziaști, sunt doi prieteni implicați în multe proiecte nonguvernamentale. Unul este implicat în fundația pentru educație EDUCAB și celălalt în proiecte comunitare de urbanism, în Urbanize Hub. Așa s-a născut echipa UCAB. Și cu Cosmin Savu, bineînțeles.

Trebuia să pleci la începutul anului. De ce s-a amânat?

S-a amânat de două ori din cauza pandemiei de coronavirus și a unor condiții locale. Maroc a avut granițele închise o lungă perioada de timp, în Sahara de Vest a fost o lovitură de stat militară și așa că organizatorii s-au gândit să amâne până când se vor întruni condiții de siguranță.

Care este rolul tău mai exact în această poveste?

Eu mi-am propus să fac un video jurnal, un road trip movie. Să documentez toată experiența noastră și să ajut acolo unde este nevoie. Eu sunt un bun cunoscător al realităților din Africa de Vest și cred că voi fi de folos în aventura noastră. Raliul este o oportunitate pentru o misiune care își propune sprijinirea comunităților aflate în dificultate, folosind expertiza și alte resurse materiale din România. Avem o dublă misune – medicală, mașina va fi donată serviciului de urgență din Sierra Leone și educațională, vom sprijini câteva huburi educaționale în Senegal și Sierra Leone. Cu laptopuri, videoproiectoare și birotică pentru niște biblioteci comunitare. Și, mai ales, să le identificăm resursele locale și modul în care ei pot să și le valorifice. Să le oferim „undița” pentru a ști să „pescuiască” o viață mai bună.

Cum se va desfășura evenimentul? Prin câte țări vei ajunge?

Este un raliu, organizatorul este maghiar, așa că plecarea este din Budapesta, pe formatul Paris – Dakar, dar pentru amatori. Inițial, această cursă se ținea între Budapesta și Bamako, Mali, dar iar acolo sunt probleme cu Boko Haram, o filială a Al-Qaeda. Așa că vom pleca din Budapesta, vom traversa Europa până în Gibraltar, luam bacul până în Tangier, Maroc și de acolo coborâm spre ecuator. Maroc, Sahara de Vest, Mauritania, Guinea, Senegal și destinația finală – Freetown, Sierra Leone. Aproape 10 mii de km pe roți.

Și câte vaccinuri ți-ai făcut? Călătoriile în Africa presupun o serie de măsuri medicale…

Nu sunt la prima experiență africană, așa că sunt vaccinat cu tot ce e nevoie – împotriva febrei galbene, a febrei tifoide, împotriva hepatitelor. Din păcate, pentru malarie încă nu s-a inventat un vaccin valid, așa că va trebui să mai luăm ceva pastile. Dar nimic complicat. Plus că vom respecta reguli stricte de igienă.

De ce anume îți este cel mai tare teamă legat de această experiență?

De mașină să nu ne lase în munții Atlas sau în deșertul Sahara. O să fiu foarte atent la igienă sau norme de securitate, nu ne abatem din traseul asigurat de către organizatori.

Nu ești la prima călătorie în Africa… Ce-ți place cel mai mult acolo?

În Sudan, cu mulți ani în urmă, am aflat o expresie locală – „cel care pășește pe tărâm african o să vrea mereu să revină”. Așa e. Este o natură spectaculoasă, cu peisaje surprinzătoare. O faună deosebită și, mai ales, oameni de calitate. Africanii au o puritate în gândire, o simplitate pe care noi am pierdut-o. Da, sunt săraci, dar foarte primitori și săritori. Și sunt sigur că voi veni cu tolba plină de povești.

cosmin-savu-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton