Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Cosmin Seleși vrea să îşi încerce norocul, anul viitor, în Statele Unite

de Redactia Tvmania

Cea mai mare dorință a lui Cosmin Seleși, prezentatorul transforming show-ului “Te cunosc de undeva”, difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 20.30, de Antena 1, este aceea de a-i asigura fiului său, Tudor, “un viitor bun, într-o țară normală, oricare ar fi ea”, dar și “să-mi fac meseria în altă parte”. Cu alte cuvinte, vrea să părăsească România, anul viitor, împreună cu familia.

“Sunt hotărât să plec în State, să-mi fac meseria în SUA. Poate dă Dumnezeu să plec anul viitor. Nu-mi abandonez proiectele de aici, voi veni trei luni pe an să filmez la „Te cunosc de undeva!”, apoi mă întorc și tot așa. Cred că acolo școala e mult mai bună, mai sigură, iar copiii sunt mult mai respectați decât aici.

Cred că în orice alt stat atenția acordată copiilor este mai mare decât aici. La noi în țară, educația copiilor nu interesează pe nimeni. De asemenea, în SUA cred că voi reuși și în meseria mea, pentru că sunt bun în ceea ce fac. Cred în steaua mea norocoasă”, a declarat actorul.

Pe Cosmin Seleși, telespectatorii Antenei 1 îl vor putea vedea sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție “Te cunosc de undeva!”, dar și duminică, 5 octombrie, și în calitate de concurent, în show-ul “Dansează printre stele”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te