Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Cosmin Stan, dincolo de Știrile Pro TV. „Sunt gata oricând pentru noi provocări”. EXCLUSIV

de Cătălina Matei,

Indiferent că se află la pupitrul Știrilor Pro TV din weekend ori în mijlocul evenimentelor, Cosmin Stan este deschis către orice provocare. De curând, a relatat de la Londra încoronarea regelui Charles al III-lea, ba chiar a reușit să obțină și o declarație în exclusivitate. Iar între timp… a devenit și naș. Mai multe detalii, imediat!

Alături de Roxana Hulpe, Cosmin Stan formează o echipă bine sudată la pupitrul Știrilor Pro TV din weekend, însă prietenia lor trece și dincolo de studio. Mai precis, fomrează o familie extinsă, căci Cosmin a fost nașul de botez al fetiței colegei sale.

Cum este jurnalistul dincolo de micul ecran? Aflăm imediat!

Până acum, 2023 a fost un an plin pentru tine, pe partea profesională cel puțin. Cutremurul din Turcia, Încoronarea…  Care au fost cele mai provocatoare subiecte de până acum?

A fost un an plin, într-adevăr, dar nu mă plâng! Dimpotrivă… fac cu plăcere această meserie și descopăr asta cu fiecare nou eveniment la care trebuie să ajung.  Mă simt privilegiat că am ocazia să prind loc în primul rând la acest spectacol al istoriei care ni se înfățișează în fața ochilor și că am șansa să fiu ochii și urechile telespectatorilor din România la cele mai importante episoade ale acestui film care se cheamă viața noastră de zi cu zi. Provocatoare sunt toate subiectele la care ajung! Sunt provocatoare în primul rând prin faptul că se petrec în locuri diferite, în circumstanțe diferite și cu oameni din culturi diferite. A fost o provocare imensă să îmi păstrez cumpătul și să nu mă las copleșit de emoții din cauza distrugerilor din jurul meu la cutremurul din Turcia așa cum la fel de provocator a fost să fiu martor al unui eveniment istoric precum încoronarea regelui Charles al III-lea. Fiecare subiect are specificul său, dificultățile sale, partea sa de imprevizibil. Dar da, de fiecare dată, cea mai mare provocare în astfel de deplasări externe vine din specificul locului, al culturii unde se petrec evenimentele pentru că trebuie să te adaptezi acestor particularități ca să îți poți face apoi treaba. De pildă, provocarea cea mai mare la dezastrul din Turcia venea din faptul că trebuia întotdeauna să fim foarte atenți când stăteam de vorbă cu rudele celor dispăruți sub dărâmături pentru a nu depăși acea linie roșie invizibilă care ar fi putut face ca situația să degenereze. Acești oameni copleșiți de așteptare, furioși din cauza reacției lente a autorităților și dezarmați de propria neputință de a face ceva pentru a-i ajuta pe cei dragi, nu erau chiar cei mai dornici să vorbească despre această tragedie și totuși doar cu mărturiile lor puteai arăta lumii ce se întâmplă cu adevărat la fața locului, ce fac autoritățile sau ce nu fac etc.

Cu ce suveniruri te-ai întors de la Londra?

Mi-am luat 3 ziare care au apărut a doua zi după încoronare și care, evident, au relatat pe larg despre acest eveniment grandios, cea mai mare ceremonie publică de o asemenea însemnătate din Marea Britanie din ultimii 70 de ani, de la precedenta încoronare a reginei Elisabeta a II-a. Toate cele 3 ziare au pe prima pagină imaginea glorioasă a noului monarh și mi s-au părut cea mai bună amintire a zilelor petrecute acolo.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Și ce te-a suprins cel mai tare la regele Charles, pe care l-ai și luat un pic la întrebări?

Momentul întâlnirii cu regele Charles al III-lea este, într-adevăr, memorabil pentru mine. N-aș spune că m-a suprins, ci mai degrabă că m-a impresionat faptul că a rămas la fel de apropiat de oameni. Îl știam pe prințul Charles dinainte, am mai acoperit câteva evenimente cu el în România și mi-a plăcut să văd că nu s-a schimbat nimic în atitudinea lui acum după ce a devenit rege. Am avut șansa să îl avem în direct ”La Măruță” în momentele în care s-a oprit să salute mulțimile adunate de câteva zile pe marginea The Mall, celebrul bulevard unde a avut loc procesiunea încoronării și parade militară. Atunci m-am aflat la doar un metru de el în mulțime și mi-am zis, în timp ce eram în direct cu Cătălin Măruță că nu pot să ratez șansa de a încerca să obțin ceva de la Rege. Și l-am întrebat ce mesaj are pentru România. De 2 ori! Prima data n-a răspuns dar îi urmăream în permanență reacția feței și mi s-a părut doar că n-a auzit întrebarea nu că nu a vrut să răspundă așa că l-am mai întrebat o dată. Și mi-a răspuns! Iar mesajul lui l-ați văzut la Pro TV, în exclusivitate, pentru că Majestatea Sa nu a mai vorbit cu niciun alt jurnalist în acele zile. Deci aș putea spune totuși că asta m-a surprins! Că a răspuns atunci când l-am întrebat despre România. Ar fi putut să nu o facă pentru că se afla acolo pentru cu totul alt motiv, să vorbească cu miile de oameni care îl așteptau și doreau să-l atingă.

Dacă în timpul săptămânii ești pe teren, iar în weekend prezinți știrile… când mai ai timp pentru familia ta?

Din fericire, pentru că muncesc în fiecare weekend, am două zile libere în timpul săptămânii pe care le dedic familiei. M-am obișnuit foarte tare cu acest program și cu toții ne-am adaptat. Singurul neajuns este că nu putem pleca niciodată în weekend dar și cu asta ne-am obișnuit deja.

Ce vă place să faceți cel mai mult când sunteți împreună?

Cel mai mult ne place să călătorim împreună. Eu și Oana, soția mea, suntem împătimiți ai călătoriilor și considerăm că nimic nu e mai important pe lume decât să străbați lumea largă și să cunoști locuri și oameni noi și ne bucurăm foarte tare că am reușit să le insuflăm și copiilor această pasiune. Noi plecăm cu ei peste tot și am făcut asta de când s-au născut. Primele lor vacanțe au fost când de-abia aveau 3-4 luni. Așa că fiecare vacanță este un prilej de bucurie pentru toți patru. Dar cum nu putem călători mereu, când suntem acasă ne place să jucăm fotbal (amândoi copiii sunt foarte pasionați) sau facem ture cu bicla prin pădurea din apropiere.

Am văzut că ați ajuns și pe urmele lui DiCaprio, în vacanță. Ce v-a plăcut cel mai mult acolo?

Vacanța în Tailanda din această primăvară a fost exact ceea ce aveam nevoie după o iarnă incertă care nici nu ne-a bucurat cu zăpadă, dar nici nu ne-a răsfățat cu prea mult soare. Ne-au plăcut foarte mult energia extraordinară, agitația și restaurantele din metropola Bangkok, dar și nisipul fin și apele străvezii din Phuket. Mâncarea a fost excelentă! Și vizita în arhipelagul Phi Phi Islands a fost de neuitat pentru că acolo am găsit nuanțe ireale ale mării, peisaje spectaculoase și nisip incredibil de fin.

Ce fel de tătic consideri tu că ești? Cum te-ar descrie copiii tăi în 3 cuvinte, să zicem?

Cinstit vorbind, cred că sunt destul de sever și cam obsedat de a deține controlul. Sunt conștient că de multe ori greșesc și recunosc asta și în fața lor. Dacă ar fi să mă descrie ei însă, asta ar depinde foarte mult de starea de moment a fiecăruia. Dacă întrebarea vine imediat după ce le-am interzis ceva, evident că răspunsul lor nu va fi deloc în avantajul meu. Altfel, înclin să cred că ar spune despre mine că sunt bun, de ajutor dar și „control freak”.

Ți-ar plăcea să faci și altceva dincolo de știri? La „Protevelion” am văzut că îți place să fii pe scenă…

Mie mi-a plăcut întotdeauna să fac și altceva! Așa că încerc să nu ratez nicio experiență care mi-ar putea aduce o stare de bine, în măsura în care nu-mi afectează, evident, activitatea principală. Așa am ajuns să câștig și celebrul show ”Dansez pentru tine” de la PRO TV, în urmă cu mulți ani, dacă vă mai amintiți! Deci, îmi place pe scenă și sunt gata oricând pentru noi provocări. Mai ales acum că am din ce în ce mai multă experiență.

Ce crezi că îți lipsește în momentul de față?

Am ajuns la înțelepciunea necesară încât să nu mă mai plâng! Așa că nu îmi lipsește absolut nimic. Fac ceea ce îmi place cel mai mult, adică știri de televiziune, unde îmi place, la Pro TV – televiziunea numărul 1 din această țară, și cu cine îmi place adică echipa Știrile Pro TV, cei mai buni oameni de știri din România. În plus, am cea mai bună, înțelegătoare și devotată soție și cei mai mișto copii din lume!

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  5 / 10

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te