Cosmin Stan a recunoscut că propunerea de a intra în familia ştiriştilor de la Prima TV a fost „provocarea de care aveam nevoie în acest moment, aşa că am spus DA”.
„Sunt onorat de invitaţia pe care am primit-o de a face parte din noua echipă Focus. (…) Este important ca, după o zi plină de evenimente, să poţi selecta esenţialul, ceea ce contează cu adevărat pentru public şi să prezinţi oamenilor doar ştirile cu adevărat importante”, a adăugat Cosmin Stan.
La rândul ei, colega sa de pupitru a spus că este convinsă că vor face o echipă excelentă.
„Sunt încântată să am alături de mine la pupitrul ştirilor Focus 18 un jurnalist cunoscut pentru profesionalismul său”, a mărturisit Magda Vasiliu.
Melania Medeleanu revine la tv!
Începând din 10 mai, de vineri până duminică, cele mai importante ştiri ale zilei vor fi prezentate de Melania Medeleanu, care revine la tv după trei ani de pauză.
“Trei ani departe de malaxorul ştirilor au însemnat pentru mine o experienţă foarte interesantă, în care mi-am dat seama că, de foarte multe ori breaking news-ul e departe de ceea ce înseamnă cu adevărat interesul public. Îmi doream să mă intorc în televiziune într-un loc în care, la finalul zilei, intră în casele oamenilor ştirile care contează.
Mă bucur să mă întorc în echipa care mi-a dat , pe vremea când eram doar o adolescentă rebelă, şansa de a porni pe acest drum fascinant”, a declarat Melania Medeleanu.
Andreea Fried va prezenta Focus 15
Ştirile prânzului vă vor fi aduse de Andreea Fried, în cadrul jurnalului Focus 15.
“Sunt fericită că am revenit la ştiri şi mă simt onorată pentru propunerea primită”, a spus Andreea.