Actriţa Courtney Thorne-Smith (43 de ani) va relua rolul lui Lyndsey Makelroy în serialul „Doi bărbaţi şi jumătate”, în sezonul nouă, scrie perezhilton.com.
Lyndsey a fost iubita lui Alan Harper (Jon Cryer) şi mama celui mai bun prieten al lui Jake (Angus T. Jones), Eldridge (Graham Patrick Martin), în seriile şapte şi opt, iar acum va reveni în poveste, deşi detaliile legate de interacţiunea ei cu Alan sunt ţinute secrete de echipa serialului.
Probabil că revederea celor doi nu va fi una fericită, având în vedere că în sezonul opt Alan i-a dat foc, din greşeală, casei acesteia.
A noua serie a producţiei americane care a început în 2003 va debuta în SUA pe 19 septembrie.
Luni seară, pe 29 august, Pro TV a difuzat ultimele două episoade din seria a şaptea a îndrăgitului serial.