Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Cove, Ioan Isaiu, Thea Haimovitz şi Daniela Nane, la „Cireaşa de pe tort”

de Redactia Tvmania

Gabriel Coveşeanu, Ioan Isaiu, Thea Haimovitz şi Daniela Nane se reunesc la aceeaşi masă la „Cireaşa de pe tort”, de joi până duminică (26 – 29 martie), de la ora 19:30, la Prima TV.

Cele patru vedete au avut de respectat şi o regulă de bază, să gătească cu sau fără un anumit ingredient.

Înainte de a da startul emisiunii “Mama mea găteşte mai bine”, Cove a fost şi el jurizat de maestrul Horia Vîrlan. Prezentatorul noii emisiuni culinare de la Prima TV a aflat pe propria piele ce înseamnă să găteşti sub presiune. El a ales să pregătească un meniu spaniol şi şi-a întâmpinat invitaţii cu sangria.

Cum s-a descurcat Cove în bucătărie şi ce a avut de spus Horia despre prestaţia lui culinară, vedeţi joi, 26 martie, de la ora 19:30, la “Cireaşa de pe tort”.

Ioan Isaiu a trebuit să folosească smântână, atât la aperitiv, cât şi la felul principal şi desert. Foarte organizat şi sigur pe el, actorul a gătit cu plăcere pentru musafirii săi. Ioan le-a pregătit oaspeţilor şi o surpriză. Ventrilocul Eduard a venit împreună cu păpuşa lui “Nea Alecu” şi a destins atmosfera cu glume şi voie bună. Cum a interacţionat “Nea Alecu” cu invitaţii, aflaţi vineri, 27 martie, la Prima TV.

Pentru Thea Haimovitz mierea a fost ingredientul pe care l-a folosit la prepararea întregului meniu. Pentru a-i demonstra lui Horia că a învăţat să facă diferenţa între praz şi ceapă, de la prima experienţă la „Cireaşa de pe tort”, a gătit şi supă de praz israeliană. Şi pentru ca cina să fie una de neuitat, Thea a avut-o invitat pe Alexandra Ungureanu, care a susţinut un minirecital.

Cum s-a descurcat Thea la prepararea cinei, vedeţi sâmbătă, 28 martie, la “Cireaşa de pe tort”.

Daniela Nane a fost nevoită să uite de carne şi să gătească un meniu lacto-vegetarian. Actriţa şi-a întâmpinat invitaţii la cină cu smoothie făcut din pătrunjel, lapte de migdale, banane şi alte ingrediente. La desert, Daniela le-a oferit vedetelor prăjitura “Nane”. Dacă le-a plăcut sau nu aflaţi urmărind „Cireaşa de pe tort” duminică, 29 martie, de la ora 19:30, la Prima TV.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te