Modifica setarile cookie
Homepage  / Galerie foto

Cove şi Horia Vîrlan au testat bucătăria „Mama mea găteşte mai bine”

de Redactia Tvmania

Au mai rămas doar câteva zile până când Cove şi maestrul Horia Vîrlan vor da startul emisiunii „Mama mea găteşte mai bine”, la Prima TV.

Prima ediţie a noului show culinar va fi difuzată luni, 6 aprilie, însă până atunci, gazdele emisiunii nu s-au putut abţine şi au testat bucătăria în care concurenţii vor găti de luni până vineri, de la ora 17.00.

„Mama mea găteşte mai bine este o emisiune serioasă, însă buna dispoziţie are locul ei”, spune Horia Vîrlan, pregătit de jurizare.

Gazdele emisiunii şi-au dorit să treacă prin toate stările pe care le vor experimenta bucătarii amatori, începând de lunea viitoare.

„Eu, personal, nu mă prea pricep la gătit, dar sper să învăţ odată cu emisiunea”, a mărturisit Cove. Prezentatorul show-ului a avut însă parte de o iniţiere fulger în arta culinară chiar de la unul dintre cei mai tari maeştri, Horia Vîrlan.

Nu numai gazdele emisiunii sunt pregătite, ci şi întreaga echipă, iar decorurile şi ingredientele îşi aşteaptă concurenţii. Peste 200 de reţete vor intra în competiţie, iar participanţii vor găti feluri de mâncare ce le-au marcat copilăria. Sute de kilograme de fructe şi legume şi zeci de kilograme de carne vor fi pregătite de cei care vor să demonstreze că mamele lor gătesc cel mai bine. Iar maestrul Horia Vîrlan este pregătit să dea verdictul final.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te