Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale

Creatorul serialului „Vicepreşedinta” îl vrea pe Schwarzenegger drept preşedinte

de Redactia Tvmania

Serialul HBO „Vicepreşedinta” va ajunge la sezonul 3 în aprilie, iar creatorul Armando Iannucci a răspuns la câteva întrebări în legătură cu asta la conferinţa PaleyFest 2014, scrie thewrap.com.

Iannucci spune că, dacă ar fi după el, Arnold Schwarzenegger l-ar juca la un moment dat pe preşedintele SUA în serial, dar că acesta din urmă probabil nu va apărea niciodată în povestea umoristică plasată la Casa Albă:

„Îmi place imaginea pe care ţi-o construieşti despre el doar din auzite”, a spus creatorul serialului.

Acesta a mai spus că mulţi politicieni reali îşi doresc un rol cameo în serial, dar că niciunul nu-l va primi, pentru că „(Serialul) e plasat într-un univers paralel. Dacă un politican real ar apărea în poveste, atunci ţi-ai spune «Păi el e democrat. Deci Obama e preşedinte?» şi toată treaba s-ar dezintegra”.

În sezonul 3, eroina Selina Meyer (Julia Louis-Dreyfus) va lăsa Washington-ul pentru a călători prin Silicon Valley, Detroit, Ohio şi chiar Londra, în incipienta campanie prezidenţială care speră că o va duce pe scaunul din Biroul Oval.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te