Homepage  / Știri

Criss de la trupa ONE a făcut 18 ani

Criss de la trupa ONE a făcut 18 ani

de Redactia Tvmania

Criss Ciobănaşu, membra trupei LaLa Band şi a trupei ONE, împlineşte azi, 24 septembrie, 18 ani, însă a început să-şi serbeze majoratul încă de weekendul trecut, când a sărbătorit alături de iubitul ei, Vlad, şi de colegii din LaLa Band.

“Am avut un party aniversar de neuitat! Am organizat o petrecere în localul în care mi-am sărbătorit şi Sweet Sixteen. Mi-am chemat toţi prietenii şi am dansat toată noaptea”, a povestit tânăra cântăreaţă. La petrecere şi-a făcut apariţia şi Bubu, care a venit tocmai din SUA, unde studiază, pentru a fi alături de Criss.

Petrecerile aniversare continuă pentru Criss atât azi, cât şi zilele următoare. “Petrecerea nu s-a încheiat aici, pentru că weekendul viitor voi ieşi la un restaurant împreună cu familia mea din Bucureşti, părinţii mei din Botoşani, care vin în Bucureşti, şi părinţii lui Vlad.Părinţii mei din Botoşani şi părinţii lui Vlad nu s-au cunoscut niciodată până acum! Şi vor mai veni câţiva prieteni apropiaţi care au fost alături de mine în tot acest timp”.

Pe lângă vârsta pe care o aniversează, numărul 18 are o semnificaţie specială pentru Criss. Pe data de 18 a avut prima întâlnire cu iubitul ei, Vlad, alături de care a jucat în serialul “Pariu cu viaţa”: “Am primit o grămadă de cadouri care simbolizează vârsta de 18 ani şi am primit şi cadouri de casă nouă pentru mutarea în mansardă alături de Vlad. Am primit şi foarte multe flori frumoase, iar acum mansarda noastră e plină de flori.”

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton