Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Criss şi Vlad vor studia musicalul la Londra | FOTO

Criss şi Vlad vor studia musicalul la Londra | FOTO

de Redactia Tvmania

Protagonistii din “Pariu cu viaţa”, serialul care ajunge la final miercuri, 5 iunie, de la ora 21.30, la PRO TV, s-au înscris la cursuri de musical la Londra, astfel că vor merge la vară la Guildhall School of Music and Drama.

Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman şi-au strâns economiile de pe toată durata sezonului patru şi au fost la Londra să se înscrie la aceste cursuri.

“Înainte de prima noastră vizită de anul trecut de la Londra, am aflat ca în West End, cea mai cunoscută zona de musical din Europa, se face o şcoală de vară, considerată a fi cea mai bună din lume, de acest gen.  Ne-am gândit să participăm, deoarece credem că este o experienţă care ne va ajuta în carieră”, povestesc Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman.

Cei doi tineri actori vor petrece în luna august o săptămână în Londra şi vor lua cursuri de actorie, muzică, coregrafie, tehnica audiţiilor, tehnica de televiziune, make up.

“O zi din săptămână va fi dedicată unei vizite la teatru, pentru a ne întâlni cu distribuţia de la Phantom of the Opera şi vom avea posibilitatea să le adresăm întrebări şi să aflăm cum se desfăşoară un musical pe o scenă de pretigiu. Iar cursul se încheie duminică cu un spectacol cu public şi avem emoţii încă de acum”, adaugă Criss şi Vlad.

Aflaţi la Londra, în grup mare, ei au îmbinat utilul cu plăcutul : “Am fost chiar 7 de data aceasta. Părinţii Cristinei şi părinţii lui Bubu la pachet cu el. Bubu venise cu noi în Londra şi anul trecut deci deja e un obicei să petrecem vacanţele împreună. Ne-am simţit cu toţii bine. Ne-am plimbat, am făcut turul  Londrei în busurile lor celebre pe două etaje şi am promis că data viitoare să apucăm să vizităm şi Westminster Abbey şi The Tower of London.

Momente romantice avem întotdeauna şi la Bucureşti şi pe unde umblăm. Ne face plăcere să ne surprindem cu mici momente romantice…”, au povestit actorii din „Pariu cu viaţa”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton