De 15 ani încoace, prezentatorul emisiunii „România, te iubesc!” de la Pro TV direcționează atenția telespectatorilor către anchetele realizate de colegii săi. Iar alături de Amalia Enache face o echipă bine sudată la știri. Însă dincolo de TV, Cristian Leonte are alte pasiuni: chitara, istoria și desenele animate sunt doar câteva.
Dacă la Pro TV apare mai mereu ca un tip foarte serios, prin prisma profesiei sale, Cristian Leonte are și alte preocupări dincolo de micul ecran. Pe lângă seriale și documentare istorice, jurnalistul este și un mare consumator de desene animate, mai ales de când a devenit tătic.
Mai multe detalii aflăm imediat!
De 15 ani, ești prezentatorul emisiunii „România, te iubesc!”, cel care direcționează atenția telespectatorilor către anchetele realizate de colegii tăi. Ce înseamnă, pentru tine, emisiunea „România, te iubesc”?
O emisiune puternică, o referință și o legătură plină de emoție cu publicul nostru. Echipa a crescut emisiunea cu sinceritate și fără rețineri – chiar și în ziua de astăzi colegii aleargă după prim-ministru, miniștri, președinți de CJ care se feresc – doar ei știu de ce – de un interviu clasic. Nu doar faptele sunt prezentate din toate unghiurile, ci și toate persoanele din anchetă au nevoie să își spună varianta. Emoțiile pe care un subiect sau o ediție le stârnesc durează: deseori oamenii ne spun precis ce și cine i-a enervat într-un material. Astea sunt încurajări fantastice, pentru care mulțumim!
La pupitrul Știrilor PRO TV te vedem alături de Amalia Enache, dar și atunci când ai de prezentat ediții speciale. Care a fost, până acum, cea mai emoționantă emisie? Dar cea mai grea?
Cea mai emoționantă ediție specială a fost cea a funeraliilor Regelui Mihai. A fost îndelung pregătită cu colegii care au transmis de pe traseu, cu multe înregistrări din arhive, cu volume de istorie și interviuri – dar când a început totul, emoția a fost copleșitoare. Pe Calea Victoriei, multe cadre luate de colegii operatori erau identice cu imagini din anii ’40 (clădirile păstrate), imaginile păreau adesea o întoarcere în istorie, iar oamenii de pe margine erau autentici în regretul lor și transmiteau asta acasă. A fost o zi întreagă plină de întâlniri cu istoria.
Cele mai grele ediții speciale le-am prins în desfășurare. Una alături de Amalia Enache, prăbușirea avionului din Apuseni, cu informații pe care le actualizam live și care ne afectau mult (decese, eșecul căutărilor autorităților), dar trebuia să rămânem calmi și lucizi. O alta a fost incendiul și intervenția de la „Matei Balș”, pe care l-am transmis alături de Lavinia Petrea și colegii de pe teren o întreagă dimineață. Chiar venind spre redacție, am văzut și auzit zecile de ambulanțe gonind și am știut că ceva grav se întâmpla.
Dincolo de emisiune și dincolo de căsnicia ta cu Paula Herlo, tu și colegii tăi formați o a doua familie. Ce vă unește atât de mult? În afară de pasiunea pentru profesia voastră…
Umorul! Dacă nu am ști să râdem împreună, și dacă nu am putea fi ironici cu noi înșine, nu ne-am înțelege cum ne înțelegem. Iar glumele pasate între noi au un background foarte solid în personajele, anchetele și reportajele din emisiune.
Cât de prezent e micul ecran în viața ta și după orele de program? Ce urmărești?
Desene animate. De 10 ani urmăresc ce mai e la modă, verific cum se vorbește în desene, câtă violență mai e, ce replici se pot folosi în viața de zi cu zi. Admir mult vocile – în română sau engleză – care dau viață personajelor, e ceva special pentru mine. Altfel, mă uit la mini-serii, preferabil cu subiect istoric; îmi fac curaj să descopăr vreun actor nou; evit subiectele sau filmele prea lăudate sau „bătătorite” – sigure.
Și, sigur, știri și documentare ale canalelor străine, mă interesează și cum sunt scrise, filmate, construite ca poveste. „Specia” preferată este interviul.
Și ce producții te-au țintuit în fața micului ecran până acum? Ce seriale, filme ți-au atras atenția în ultima vreme?
O să pun aici două exemple vechi, nu recente. Mi se pare fascinant cum au reșit rețelele on-demand să creeze seriale de calitate tot mai bună, scrise și construite minunat. Mă gândesc la „Game of Thrones” (bine, și scriitura lui George RR Martin a fost sublimă) sau „True Detective” – seriale produse ca niște filme de cinema, memorabile, surprinzătoare, și care te lasă pe gânduri. Pentru copii, chiar și puțin mai mari, recomand din toată inima scurt-metrajul de animație „The Boy, the Mole, The Fox and the Horse” – este o poveste foarte, foarte frumoasă, cu multă pace, tihnă, dragoste și curaj, într-o lume care nu mai are răbdare de așa ceva.
Dar cărți? Ce titluri ți s-au părut interesante recent?
Citesc istorie – fără surprize, istorii ale spațiului nostru imediat, afectat de război. Mă interesează interbelicul golit de parfumul nostalgic și idealizat – mișcările radicale, cum se nasc și cum cresc (pentru că trăim chiar azi, aici, așa ceva). (Doar câteva titluri – O.J. Schmitt – Balcanii în secolul XX, Mark Galeotti, Războaiele lui Putin, volumele lui Armand Goșu despre istoria puterii în Rusia). Citesc literatură – autori români contemporani (sunt publicați tot mai mulți, ce bine!), clasici internaționali și – cum altfel – literatură pentru copii din ce în ce mai mari, în volume mai mult sau mai puțin reușite.
Cum gestionezi prezența device-urilor în viața copiilor tăi? Mai ales că și tu și Paula sunteți conectați, prin prisma meserie, mai mereu la tehnologie… și care sunt domeniile în care Vladimir și Ania te vor întrece? Dacă nu au făcut-o deja în unele… 😉
Ne străduim să respectăm intervale destul de mici în care au acces la ecrane – pentru jocuri. Pentru școală oricum lucrează zilnic pe device-uri, în feluri în care noi nu am apucat. Fie desenează, fie completează teme de pe caiet, fie montează filme-proiect.
Ce îți place să faci cel mai mult când ai timp doar pentru tine?
Să repet la chitară cântece pe care le iubesc. Dacă se nimerește să nu fie nimeni pe acasă, ca să pot da un pic mai tare amplificatorul – cu atât mai bine!
În ce domeniu crezi că ai fi excelat, dacă nu ai fi ales drumul de acum?
M-am întrebat tot timpul dacă nu aș fi putut fi un bun om de vânzări, sau de marketing, sau de ceva mai concret. Nu am de unde să știu, pentru că probabil durează ani ca să îți dai seama dacă într-un astfel de domeniu ești cu adevărat bun. Sunt foarte norocos că meseria mea m-a ales la timp, și că nenumărați oameni din jurul meu au avut încredere în mine, și că am crescut în cea mai bună echipă posibilă. Sunt foarte recunoscător pentru tot.