În concertul programat vineri, 28 noiembrie (ora 19.00), cei doi artişti, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, vă propun o superbă călătorie muzicală imaginară prin lume! Seara se deschide cu o lucrare inspirată de folclorul românesc – Trei piese pentru orchestră de coarde (Constantin Silvestri).Itinerariul continuă apoi cu o compoziţie mozartiană – Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră, ale cărui accente ludice şi ineditul iz exotic, oriental, l-au făcut să fie supranumit şi „Concert turcesc” şi evenimentul se va încheia cu Simfonia nr. 3 – Scoţiana, semnată deFelix Mendelssohn.
Simfonia nr. 3 este o partitură direct influenţată de impresiile de călătorie pe care compozitorul le-a trăit în 1829, când a vizitat frumoasa zonă a arhipelagului britanic, lucrarea fiind dedicată de MendelssohnReginei Victoria.
Cristian Măcelaru a plecat din România la 17 ani, pentru a învăţa arta muzicală în S.U.A, iar astăzi activitatea sa dirijorală este una în plină ascensiune. Şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, iar în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind apoi distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră. În prezent este dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia. Cristian Măcelaru a fost invitat, în februarie 2012, să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez.
Preocupat de formarea şi susţinerea tinerilor muzicieni, Cristian Măcelaru a pus bazele proiectului Crisalis Music. Cristian Măcelaru colaborează în mod curent cu Orchestra Métropolitain din Montréal, cu orchestrele simfonice din Washington, Seattle, Toronto, Baltimore. În septembrie 2013 a avut un debut de mare succes cu Orchestra Simfonică din Göteborg, Suedia.
GABRIEL CROITORU a obţinut, din anul 2008,prin concurs, dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.
Cu peste o mie de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală: solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploieşti şi prim violonist al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca.
Gabriel Croitoru a evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, Bulgaria, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).
Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şiwww.romania-muzical.ro.
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.
Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.
Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bdul. Eroilor, Calea Plevnei, Bdul. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.