Cristian Popescu, supranumit Piedone, actualul Primar al sectorului 5 din București, vine în această seară la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, emisiune difuzată de la 23:15, la Kanal D!
Fost primar al Sectorului 4, timp de 7 ani și 6 luni, iar de anul trecut primar al sectorului 5, de numele sau se leagă și dosarul “Colectiv”, o tragedie care a avut loc în timpul mandatului său de la Sectorul 4. Cristian Popescu Piedone va vorbi și despre această tragedie, care a marcat o țară întreagă.
Dezvăluirile vor fi din toate aspectele vieții sale, inclusiv despre transformarea fizică prin care a trecut: de la 218 kilograme a reușit să ajungă la o greutate normală.
“De ce vă votează bucureștenii?”, “Ați fost un primar bun pentru Sectorul 4?”, “V-ați făcut fiul deputat că să va urmeze la putere?”, “Cât v-a costat diploma de bacalaureat?”, “Ați dat șpagă pentru permisul auto?”, “Sunteți pregătit să faceți închisoare?”, “Va simțiți vinovat pentru morții de la Colectiv?”, acestea sunt câteva dintre întrebările adresate Primarului Sectorului 5 București, Cristian Popescu Piedone, în ediția de marți a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la 23:15, la Kanal D!