Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Cristina Bălan, după ce a născut a doua oară. „Nu ne permiteam să mai avem încă un copil cu nevoi speciale”

de Roxana Mirea,

Cristina Bălan a născut o fetiță perfect sănătoasă chiar înainte de Revelion. Recent, artista a povestit despre viața cu trei copii, dar și despre modul în care gemenii ei, care suferă de sindromul Down, s-au adaptat la această schimbare.

Cristina Bălan, despre viața cu trei copii

Cristina Bălan a născut cu o zi înainte să intre în 2023. Ea a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, pe nume Nadeea Sofia. Recent, artista a povestit că ea și soțul ei au încercat să îi pregătească pe gemenii lor pentru venirea pe lume a noului membru al familiei. Acum, la aproape o lună de la venirea pe lume a fetiței, Toma și Matei îi ajută pe părinții lor când vine vorba de Sofia.

„A fost neașteptat deși am avut o presimțire ca va veni puțin mai devreme decât era preconizat. A venit la termen, aveam 38 de săptămâni și 3 zile.

Ea a avut 3 kilograme la naștere și 50 de cm. Iar băieții, noi le-am tot explicat pe parcursul sarcinii că bebe este în burtică la mami, dar în curând va ieși.

O pupă, o mângâie și, mai mult, au început să ne asiste, când o schimbăm, îmi aduc toate cele necesare și se implică. Mi se pare fascinant. Și-au intrat în rolul de frați mai mari”, a spus Cristina Bălan în emisiunea La Măruță, de la Pro TV, potrivit fanatik.ro.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Cum s-a recuperat Cristina Bălan după naștere

Cristina Bălan a mărturisit că s-a recuperat repede după naștere.

Recuperarea mea a mers foarte ușor, fiind o naștere naturală. Așa a fost și prima oară. Lucrurile sunt într-o fază din asta în care îmi pierd și gândul pentru că sunt nedormită de niște săptămâni. Așa este și normal, bebelușii să nu doarmă toată noaptea. Eu alăptez la cerere și sunt foarte pasionată de treaba asta. Toată noaptea am câte două ore, cel mult, de somn legate”, a declarat Cristina Bălan.

Cea de-a doua sarcină a fost o surpriză pentru Gabriel și Cristina Bălan.

„Sunt și un om care se bazează foarte mult pe instinct. Și așa am simțit, a fost sentimentul meu că de data aceasta voi avea o sarcină cu totul diferită și unică, în sensul de un singur copil, pentru că prima oară m-am trezit cu surpriza să fie doi.

Așa a și fost, a fost sarcină extraordinar de ușoară, având și o vârstă… Sunt tânără, dar nu atât de tânără. Nu m-am așteptat să fie atât de simplu și cu toate astea am simțit ca va fi și așa am fost. Contează și planul mental și emoțional.

A fost o bucurie la unison. Parcă toată lumea se vorbise că mai așteptăm un copil. Nu știu de ce și nu știu cum. Deși nici acest copil nu a fost unul planificat în modul acela pe calendar. A fost o surpriză foarte plăcută și frumoasă și în continuare este o fetiță deosebită”, a povestit Cristina Bălan.

„Nu ne permiteam să mai avem încă un copil cu nevoi speciale”

Având în vedere că micuții Toma și Matei suferă de sindrom Down, Cristina Bălan și soțul ei au vrut să se asigure că totul este bine, așa că artista a făcut investigații genetice pentru a se convinge că fiica sa este perfect sănătoasă.

„O singură investigație a fost necesară. Un test genetic pe care l-am făcut în mediul privat și care a și costat destul de mult, care are o acuratețe foarte mare, este din seria teste NIPT. Este un test noninvaziv, nu am vrut să-mi risc sarcina și a fost o alegere foarte, foarte bună.

Ni s-a luat o greutate de pe umeri. Nu de alta, dar nu ne permiteam să mai avem încă un copil cu nevoi speciale, având în vedere că avem doi care necesită toată atenția și multe terapii și așa mai departe.

Noi am zis că suntem responsabili de data asta. Am făcut această investigație, a venit rezultatul destul de rapid. Eram în săptămâna 14 de sarcină. Am aflat și sexul copilului, moment în care eram în delir”, a explicat Cristina Bălan.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te