Unul dintre rolurile principale ale producției, care poate fi urmărită miercuri, de la ora 21.00, la Antena 1, îi aparține Cristinei Ciobănașu. Îndrăgita actriță îi dă viață Anei Caragea, o adolescentă de 17 ani. Ea a vorbit despre castingul pe care l-a susținut pentru acest personaj.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
“Mă bucur foarte mult că am fost acceptată să joc în acest proiect. Am fost la un casting extrem de greu, a fost provocator pentru mine. Am avut o competiție zdravănă, dar am dat tot ce am avut mai bun la casting și uite că am reușit și mă bucur tare mult! Este o realizare pentru mine!“, povestește Cristina în cadrul interviului care poate fi urmărit, sâmbătă, de la ora 12.30, la “Povești COOL”, de la Happy Channel.
“Mă bucur că avem o echipă așa frumoasă! Sincer, proiectul este foarte frumos, promițător, scenariul este extrem de bun, munca în echipă este foarte mișto. Cel mai mult și cel mai mult, îmi place că oamenii sunt foarte happy , sunt foarte bucuroși să muncească și parcă nici stresul nu mai este așa de mare, atunci când lucrurile se fac cu drag.”, a mai completat ea.
Ce reprezintă fructul oprit pentru Cristina Ciobănașu? “Ceva ce este interzis și mi-aș dori să pot să am… aș vrea să am controlul timpului.”, spune frumoasa actriță și prezentatoare.
În “Fructul oprit”, Vlad Gherman îl interpretează pe Ioan, un personaj cheie în povestea serialului. Proiectul i-a dat posibilitatea să joace alături de cel care i-a fost profesor.
“Este ceva ce nu s-a mai făcut până acum!(…) Sunt și oameni noi, alături de care întotdeauna mi-am dorit să lucrez. Oameni, precum domnul Adrian Titieni care mi-a fost profesor la UNATC. Este un om extraordinar, îl știam de atunci, dar acum lucrând alături de el, am început să-l cunosc mai bine și pot să spun că este un super om!“, mărturisește Vlad.
“Oamenii din echipa de producție vin din lumea cinematografiei, au făcut foarte multe filme și străine, filmate atât în România, cât și în afara țării. Sunt oameni foarte profi!”, declară tânărul actor.
Interviul integral pe care l-au oferit Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, poate fi urmărit de telespectatori la “Povești COOL”, sâmbătă, de la ora 12.30, la Happy Channel! Intră în poveștile Happy!