De 4 ani încoace, Cristina Joia colorează, la propriu, casele celor care își pun sufletul pe tavă în emisiunea „Visuri la cheie”, al cărei nou sezon se filmează acum. Pentru că designerul știe exact ce nuanțe să puncteze, atât în inimile oamenilor cât și în locuințele lor. Cum reușește? Care este materialul ei preferat, dar și despre bucuria de a fi părinte adoptiv am aflat chiar de la Cristina…
Știu că ți-ai dorit să faci parte din echipa „Visuri la cheie” încă de la început, însă postura de mămică a unui băiețel de 3 ani, pe atunci, nu ți-a îngăduit. Îți mai amintești ce ți-a plăcut la primul sezon?
Știam despre proiect, dar emoțiile pe care le trăiești atunci când ajungi în fața familiilor sunt foarte greu de descris în cuvinte și este o experiență care nu poate fi comparată cu nimic altceva în afara proiectul. Este ceva care te amprentează într-un mod unic. Ca om, ai atât de multe de învățat de la oamenii pe care îi întâlnești, iar ca designer, pentru că totul este sub presiunea timpului, ești nevoit să iei decizii într-un timp foarte scurt – acest lucru fiind nou pentru mine atunci. Mi-am dat seama că după primul meu sezon, am devenit dependentă de bucuria pe care am simțit-o alături de familii. Se strânseseră 13 povești încărcate de rezilineță, dar și de speranță.
Dar după 4 ani petrecuți în acest format, care sunt provocările? Mai există surprize pentru tine?
Fiecare întâlnire este o surpriză și tocmai aici este frumusețea acestui proiect, pentru că tu vibrezi la poveștile familiilor și-ți adaptezi conceptul de design la personalitatea și nevoile lor. Trăiesc un tip de emoție care se hrănește cu fiecare moment în care acești oameni reușesc să-și depășească suferința și, totuși, să fie un exemplu pentru noi toți.
Ai „lipici” la copiii cărora le colorezi visurile în emisiunea de la PRO TV. Ce spune băiețelul tău, Andrei, când te vede pe micul ecran?
Așa este și mă bucură foarte tare. Cred că ei rezonează cu copilul din mine. Îmi trimit mereu desenele lor și eu încerc, de fiecare dată, să-i încurajez să-și urmeze visurile. Au fost momente în care am reușit să alin durerea unor copii rămași fără părinți printr-un portret pictat, și astfel am reușit să le păstrez, cu suflet, amintirea celor dragi. Pentru cei mici contează foarte mult un zâmbet, o îmbrățișare. Ei simt atunci când ești deschis și își dau voie să fie vulnerabili în prezența ta, iar asta mi se întâmplă adesea și este un dar pe care-l primesc.
Pentru Andrei nu contează faptul că eu apar pe micul ecran. Pentru el sunt mama și prietena lui.
Apropo de colorat visuri… care este culoarea ta preferată? Dar material cel mai apropiat de sufletul tău?
Turcoaz pentru că mi se pare o culoare care aduce armonie și liniște. Cât despre materialul preferat, aș spune lemnul – este cald, versatil, expresiv și în relație cromatică cu turcoazul :).
Și care a fost cel mai neconvențional spațiu pe care l-ai amenajat tu în afara emisiunii?
Dintr-un fost grajd am amenajat o cramă și un spațiu de degustat vin, combinat cu o galerie de artă.
Ce faci când nu-ți ies proiectele așa cum vrei tu?
Sunt o perfecționistă și încerc să salvez tot ce poate fi salvat. De multe ori, o lucrare de artă sau un detaliu neconvențional pot schimba percepția asupra unui spațiu. Un proiect nu e numai despre mine, este despre beneficiar, despre conceptul agreat, energia casei în sine și a tuturor celor implicați în proiect. Așa că sinergia este extrem de importantă și, dacă proiectul nu a ieșit așa cu am sperat, încerc să înțeleg astfel încât următorul să fie mai bun și în congruență cu ce mi-am propus.
„Visuri la cheie” 2022, despre schimbările din sezonul 9
Revenind la „Visuri la cheie”, cum decurg filmările pentru sezonul 9? Mai ales că ai colegi noi…
Așa este. În echipă a revenit Andrei Samoil (care a fost în primele două sezoane), Oana Boghiu, sora geamănă a Laurei și Mara Ciubotaru. Alex Gavrilescu și Andra Marinescu sunt acum „veterani” 🙂
Iar împreună cu Dragoș întregim echipa din sezonul 9. Eu mă bucur că, fiind în fiecare ediție a emisiunii, am ocazia să lucrez cu toți. Iar fiecare arhitect nou care vine în echipă are energie creativă și ne ajută să facem bine fiecărei familii pe care o întâlnim la Visuri la cheie.
Cu Dragoș Bucur împarți și o altfel de bucurie, dincolo de emisiune. Amândoi sunteți părinți adoptivi. Cât de mult vă regăsiți unul în povestea celuilalt?
Fiecare copil este o binecuvântare și cred că experiența adopției este unică pentru toți părinții. A fi părinte este un proces pe care-l parcurgi împreună cu cel mic, indiferent că este copilul tău biologic sau nu. Și cred că iubirea este răspunsul dincolo de formalitățile unui document.
Ce faci dincolo de micul ecran? Și care sunt lucrurile/experiențele pe care nu le poți refuza niciodată? Dincolo de preocupările tale artisitice…
Am proiectele mele private de design interior, pictez foarte mult și asta mă împlinește. Îmi place să călătoresc și să mă pierd în muzeele lumii. Iubesc foarte mult animalele și ador să mă plimb cu Leia, cățelușa mea, în parc. Atunci când merge într-o altă țară, îmi place să descopăr locuri inedite împreună cu Andrei, pentru că lumea se vede altfel prin ochii unui copil :).