Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii, s-a alăturat campaniei anti-bullying derulată de Cartoon Network

de Redactia Tvmania

Handbalista Cristina Neagu încurajează copiii să își accepte diferențele în noua campanie anti-bullying a Asociației Telefonul Copilului și Cartoon Network. În primii trei ani de campanie, peste 4.300 de cazuri de bullying au fost înregistrate de Asociația Telefonul Copilului, la linia gratuită 116 111. Aspectul fizic este principalul motiv pentru care copiii au fost hărțuiți, urmat de statutul social. În peste jumătate dintre situații, copiii sunt expusi mai multor forme de bullying în același timp.

Sportiva Cristina Neagu, desemnată de trei ori cea mai bună handbalistă a lumii, s-a alăturat în calitate de ambasador campaniei anti-bullying „Clubul Prieteniei”. Derulată de către Cartoon Network împreună cu Asociația Telefonul Copilului și ajunsă la a patra ediție, campania abordează anul acesta empatia, toleranța, acceptarea proprie, precum și a diferențelor între copii. Jumătate dintre apelurile primite la linia telefonică gratuită reclamă agresiuni care au ca motivație apectul fizic și statutul social.

În perioada 2015-2017, Asociația Telefonul Copilului a înregistrat un număr de 4.328 de cazuri de bullying. 54% dintre copii nu au vorbit cu nimeni altcineva despre abuzul la care au fost supuși, 24% au împărtășit cu prietenii sau colegii și doar 22% au vorbit cu părinții. Mai mult de jumătate dintre copiii care au apelat linia gratuită au fost fete (51.18%), 42.08% băieți și doar 6,74% au fost adulți, în special părinții celor agresați. În 62% dintre situații, copiii au semnalat că sunt expuși mai multor forme de bullying în același timp: fizic (îmbrâncire, deposedare de obiecte, lovire; verbal – insulte, umiliri, intimidări), relațional (zvonuri, situații stânjenitoare, bârfe, excluderi) și online (mesaje, filme, imagini cu conținut defăimător, jignitor, umilitor).

Principalele motive pentru care copiii au fost hărțuiți sunt aspectul fizic – 33,10%, statutul social -27,12%, interesele și pasiunile – 12,18%, situația scolară foarte bună – 8,21%, situația scolară mediocră – 7,55%, nevoile speciale sau dizabilitățile – 4,42%, etnia – 3,17%, religia – 2,14% și 2,11% orientarea sexuală.

Anul trecut, unul din trei copii care a apelat Telefonul Copilului a solicitat consiliere psihologică pentru a gestiona abuzul de tip bullying. Acest fenomen dă măsura societății românesti de astăzi și a modelelor care sunt oferite copiilor. Și ne spune, totodată, că este cazul să acționăm în mod urgent. Părinții sunt cele mai importante repere ale copiilor în primii ani de dezvoltare, definitorii pentru configurația ulterioară a indivizilor. Formele de agresiune între membrii familiei, între aceștia și exterior, încurajează și validează atitudini și comportamente similare în rândul copiilor. Modul tendențios în care se discută în casă, aparent nevinovat, despre vecini, prieteni, colegi, episoadele de confruntări verbale, umilințe din trafic, din autobuz și alte interacțiuni, violența domestică între parteneri stau toate, împreună și separat, la baza agresiunii de tip bullying. Copiii noștri nu pot fi altfel decât suntem noi. Avem o responsabilitate imensă să le oferim ancore sănătoase și să îi învățăm, prin exemplul propriu, empatia, respectul, toleranța și îmbrățișarea diferențelor”, a declarat Cătălina Surcel, Director Executiv, Asociația Telefonul Copilului.

Cristina Neagu

Cristina Neagu s-a alăturat proiectului și este ambasadoarea mesajului de prietenie în spotul campaniei: “Mă bucur foarte mult să fiu parte din acest efort. Vreau să le transmit celor afectați de bullying că nu sunt singuri și că întotdeauna există un sprijin: părinții, prietenii, colegii sau Telefonul Copilului. De asemenea, vreau să îi încurajez să fie puternici, să aibă încredere în ei înșiși, să fie ei înșiși și să își accepte diferențele, indiferent de ceea ce aud în jurul lor”.

Mesajul prieteniei merge mai departe anul acesta și adresăm problema complexă a bullying-ului într-un mod mai profund. În 2018, le spunem copiilor că este minunat să fii unic. Modul în care ne distingem unii de ceilalți ne face speciali și face ca lumea să fie mai interesantă. Acceptarea diversității, dar și a propriilor diferențe este o lecție de viață importantă și dorim să ne educăm copiii în acest spirit”, a declarat Malgosia Chapman, Vicepreședinte Brand & Content Engagement Europa Centrală și de Est, Turner.

Proiectul Cartoon Network și Asociația Telefonul Copilului urmărește conștientizarea și prevenirea fenomenului, precum și identificarea acelor cazuri de tip bullying – violență verbală sau fizică, abuz emoțional, hărțuire și excludere – care au nevoie de sprijinul specialiștilor și pot beneficia de serviciile de consiliere oferite de către psihologi și asistenți sociali. Copiii, victime sau colegii acestora, precum și părinții sunt încurajați să ceară sprijin la linia gratuită 116 111 sau să găsească sfaturi pe www.cartoonnetwork.ro/clubulprieteniei.

Brățările prieteniei

În cadrul campaniei, mesajul este susținut și prin Brățările prieteniei, care sunt disponibile prin parteneriatul cu Noriel. Acestea pot fi găsite în toate cele 65 de unități ale rețelei și sunt oferite gratuit copiilor și părinților.

“CLUBUL PRIETENIEI CARTOON NETWORK” se derulează și în alte ţări din EMEA. Copiii pot afla detalii despre fenomenul bullying pe website-ul www.CartoonNetwork.ro/clubulprieteniei, unde pot, de asemenea, viziona videoclipuri animate și mesajul Cristinei Neagu.

 

Cristina Neagu este ambasadoarea mesajului de prietenie în spotul campaniei, care poate fi urmărit aici:

 

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te