Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Cristina Ţopescu pleacă de la Prima TV

de Redactia Tvmania

Jurnalista s-a înscris, zilele trecute, în PSD şi a decis să renunţe la Prima TV, unde realiza emisiuni şi prezenta ştirile de mai bine de un deceniu. 

Cristina Ţopescu a ales astfel să se implice în viaţa politică şi să se dedice în totalitate proiectelor sociale pe care le-a susţinut şi până acum, dar în calitate de jurnalist.

„Mulţumesc din suflet echipei de la Prima TV, cu care am făcut multe lucruri, inclusiv campanii sociale în care crezut şi eu, şi departamentul de ştiri de la Prima TV. Ca om politic, nu voi face decât să continuu să susţin şi să lupt pentru cauze în care cred cu toată tăria şi în care m-am implicat şi până acum”, a declarat Cristina Ţopescu.

Într-un comunicat de presă, conducerea postului TV a declarat că îi respectă opţiunea Cristinei Ţopescu şi „îi mulţumeşte pentru profesionalismul şi implicarea de care a dat dovadă în cei 12 ani de colaborare. Prima TV este alături de Cristina Ţopescu şi îi doreşte succes în noua sa carieră”.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te