Începând de astăzi, în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 16.45, Kanal D vă oferă un nou serial: “Cu capul în nori”.
Începând de astăzi, în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 16.45, Kanal D vă oferă un nou serial: “Cu capul în nori”.
“Cu capul în nori” este povestea emoţionantă a trei tineri care demonstrează ce înseamnă prietenia între adolescenţi, cum depăşesc ei dificultăţile specifice vârstei şi cum reacţionează atunci când dau nas în nas cu dragostea.
Asli (Pelin Karahan), Deniz (Ibrahim Kerdirci) şi Efe (Daghan Kulegec) sunt prieteni foarte buni şi toţi învaţă la acelaşi liceu. Ei locuiesc în Urla (Izmir) şi, de mici copii, sunt nedespărţiţi.
Asli este o tânără ambiţioasă care îşi doreşte să devină medic, pentru a-şi ajuta familia. Deşi familia ei întâmpină dificultăţi financiare foarte mari, Asli învaţă foarte bine şi ştie că dorinţele ei vor deveni realitate, iar familia va fi mândră de ea.
Deniz, cel mai drag prieten al lui Asli, este băiatul alături de care fata îşi petrece cea mai mare parte din timp. Un singur lucru a “scăpat” nespus destăinuirilor dintre ei, faptul că ea este îndrăgostită de Deniz. Relaţia dintre cei doi prieteni este din ce în ce mai tensionată din momentul în care apare Mine (Asli Enver), o tânără venită din Germania, care face orice să îi intre în graţii lui Deniz.
Efe, un adolescent pus pe şotii, dar cu un suflet mare, îşi ajută tot timpul prietenii, riscând certuri şi pedepse din partea familiei sale.
Pentru Asli, familia şi prietenii sunt comoara cea mai de preţ, iar tatăl este pentru ea un erou. Din cauza sărăciei, acesta face un gest necugetat care va duce la destrămarea familiei. El o va dezamăgi cumplit pe Asli atunci când hotărăşte să fure ceramica veche din timpul Imperiului Otoman din altarul moscheei. Când tatăl lui Asli este închis după gratii, universul fetei se prăbuşeşte. Ea este pe cale să îl piardă şi pe Deniz, singurul sprijin rămas.