Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Cu ce mai şochează Lady GaGa?

de Redactia Tvmania

Fanii şi presa au aşteptat cu nerăbdare la premiile Grammy să vadă cum se mai costumează controversata Lady Gaga. Şi au avut ce vedea! Cântăreaţa în vârstă de 24 de ani şi-a făcut apariţia într-un ou, sau vas cum l-a numit ea, în care a stat trei ore până a urcat pe scenă, unde a interpretat cel mai recent single al ei, “Born This Way”, care seamănă izbitor cu hit-ul Madonnei “Express Yourself”.

În cadrul galei, GaGa a obţinut trei premii Grammy, printre care cel pentru albumul pop al anului, “The Fame Monster”.

Lady GaGa a şocat însă din nou la Jay Leno în emisiune, unde a venit cu cele trei trofee, în lenjerie intimă şi cu o mască pe faţă (pe care şi-a dat-o jos la un moment dat, lăsând la vedere un machiaj futuristic). În cadrul emisiunii, Gaga a povestit că a schimbat ţinuta dansatorilor ei cu două zile înainte de premiile Grammy şi că a stat trei zile în acel ou.

Referitor la faptul că plagiat piesa Madonnei “Express Yourself”, Gaga a răspuns: “Sunt cel mai mare fan al ei. Partea frumoasă este că am primit un email din partea Madonnei şi a staff-ului ei în care îmi transmite toată dragostea şi suportul pentru acest single şi dacă “Regina” spune că e ok, atunci e în regulă”.

Vedeţi aici cum şi-a făcut apariţia Lady GaGa la Jay Leno în emisiune:

Ascultaţi aici cel mai recent single Lady GaGa, “Born This Way”:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te