Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Cu ce problemă de sănătate se confruntă Oana Radu. „Este o situație extrem de disperată”

de Roxana Mirea,

Oana Radu, în vârstă de 28 de ani, este foarte ocupată în această perioadă, dat fiind faptul că are multe evenimente la care trebuie să cânte. Totuși, artista nu se simte chiar bine și le-a mărturisit urmăritorilor ei de pe Instagram cum i-a fost afectată vocea în timpul concertelor. În plus, Oana Radu a dezvăluit că a descoperit că mai are o problemă de sănătate.

Cu ce problemă de sănătate se confruntă Oana Radu

Oana Radu a dezvăluit pe Instagram că a descoperit că are o problemă de sănătate de câțiva ani de zile, de care a aflat de curând. Pe de altă parte, artista spune că vocea i-a fost afectată de concertele multe pe care le-a avut în ultima perioadă.

„Mă simt absolut extraordinar după vitaminele pe care le-am făcut. Am făcut perfuzii. Vocea mea era extrem de doborâtă. Motivul pentru care se întâmpla asta este pentru că la anumite evenimente, se întâmplă ca din cauza sonorizării proaste, de multe ori simt nevoia să îmi scot casca și automat țip ca să mă aud, lucru care este total greșit și automat că mă termină, mă paralizează. Într-adevăr, și cântatul ăsta aproape zilnic și câte două – trei evenimente pe zi… Sunt extrem de recunoscătoare, nu mă plâng, iubesc ceea ce fac și chiar atunci când îmi este cel mai greu nu fac decât să mulțumesc pentru toate lucrurile pe care le trăiesc.

Știu că ar trebui să muncesc mult mai mult și sunt norocoasă că îl am pe Doddy, care atunci când eu lipsesc foarte mult din studio, mă ajută enorm. Contează foarte mult să ai pe cineva care să te susțină, care să te ajute, să te sprijine și nu e vorba doar de business aici pentru că noi facem asta de mulți ani, până să ajungem să câștigăm bani cu adevărat din muzică. Pentru că asta se întâmplă de vreun an și ceva. Până acum un an și ceva, o făcea pur și simplu din prietenie și din suport, dar iată că după ce muncești, vin și roadele muncii. De asta spun că este important să mulțumim pentru ce avem”, a povestit Oana Radu pe Instagram.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Oana Radu: „Este o situație extrem de disperată”

Oana Radu a continuat prin a spune că a descoperit o problemă de sănătate pe care o avea de câțiva ani, dar de care nu știa. Artista a spus că nu este nimic grav, doar că trebuie să meargă la medicul ei din Paris pentru a vedea în ce stadiu se află. Ea nu a oferit prea multe detalii referitoare la problema ei.

„Apropo de treaba asta cu perfuziile și cu vocea, este foarte riscant pentru noi, artiștii care cântăm live, pentru că atunci când rămâi fără voce, este o situație extrem de disperată pentru că evenimente sunt încontinuu, tu trebuie să fii fresh, trebuie să cânți și nu ai ce să faci decât să o faci așa cum poți. Eu oricum sunt sub un tratament. V-am povestit că am fost la Paris. O să vă povestesc și când o să merg din nou, acum pe 20. Un doctor genial. Se ocupă de Celine Dion și se ocupa de Michael Jackson, ceva super.

Am descoperit o problemă pe care se pare că o aveam de 7-8-10 ani. E de mult timp. Nu e o chestie gravă, dar e o chestie care e foarte supărătoare, care mie îmi provoca extrem de mare disconfort pentru că răgușeam super repede, nu înțelegeam de la ce. Nu înțelegeam din ce motiv. Acum am înțeles. Sunt sub tratament și este mult mai bine decât la început. Aștept să văd dacă am evoluat pozitiv acum pe 20 când merg și cu ocazia asta o să stăm și două zile la Paris”, a mai spus cântăreața.

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te