Giani și Dana au fost căsătoriți timp de 7 ani și au împreună doi copii. Giani Kiriță a mărturisit că vrea să îi deschidă fiicei sale o afacere, atunci când se va specializa în domeniu. Fostul concurent „Exatlon”, emisiune difuzată de Kanal D, are o relație specială cu fiica lui.
„Roxana se ocupă cu make-up-ul, Marco e cu Bacul. Deocamdată vreau ca fata mea să prindă experiență și apoi o să-i deschid o afacere. O încurajez întâi să învețe, să facă meseria cum trebuie, să nu se arunce cu capul înainte. Fiul meu e la liceu, așteptăm să dea bacul, cu fotbalul a terminat-o, pentru că nu a avut caracterul meu și îndârjirea să ajungă fotbalist, asta-i viața”, a povestit Giani pentru Click.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Roxana Kiriță este pasionată de make-up și a urmat un curs pentru a putea profesa în domeniu.
„Am absolvit un curs de make-up și am început să lucrez de câteva luni în domeniu. Asta îmi doresc să fac pentru că vreau să devin cunoscuta, apreciata și, de ce nu, să câștig banii mei. Recunosc că am avut mai multe posibilități decât ceilalți copii. Tatăl meu are relații, cunoaște lume în stangă și în dreapta, așa că îmi este mai ușor să mă integrez în lumea mondenă.
Dezavantajul este că toți sunt cu ochii pe tine și trebuie să ai grijă la ceea ce spui, că se interpretează și poate apărea în presă”, declara, în 2019, Roxana Kiriță.
Sursa foto: Instagram