Sâmbătă, pe 29 mai, după prânz, după un zbor lung, Cucu a ajuns în România. Fostul concurent „Survivor România” a fost așteptat la aeroport de prieteni și de câțiva dintre apropiații săi.
Pe rețelele de socializare, Cucu a declarat că la plecarea din Republica Dominicană s-a cunoscut cu o concurentă „Survivor”, dar din Turcia. Aceasta a făcut parte tot din echipa Faimoșilor și, ulterior, a fost și în echipa Războinicilor.
„Mi-am făcut mulți prieteni la Survivor România, de la colegi, adversari, echipa de producție, localnicii din Dominicană! Dar cel mai tare e faptul că la plecare m-am cunoscut cu Merve Aydin , ea fiind concurentă la SURVIVOR TURCIA, ea a fost tot în echipa FAIMOSILOR ? și ulterior a fost și în echipa RĂZBOINICILOR ?!
Mă foarte bucur că ne-am cunoscut și abia aștept să ne revedem!! See you soon!”, a scris Cucu, pe contul său de Instagram.
Sursa foto: Instagram, libertatea