Homepage  / Articole

FC Barcelona, victorie cu 3-0 împotriva grecilor

FC Barcelona, victorie cu 3-0 împotriva grecilor

de Redactia Tvmania

Panathinaikos a pierdut la scor, 0-3, meciul de pe teren propriu cu FC Barcelona, pierzând orice şansă la locul trei, care i-ar fi garantat continuarea aventurii europene în Europa League. Victoria colegilor de grupă de la Rubin Kazan în faţa clubului danez FC Copenhaga înseamnă că Barca are garantată prima poziţie în Grupa D. Pentru „extratereştri” au marcat Pedro (minutele 27 şi 69) şi Lionel Messi (63).

.

Deşi nu au pierdut în precedentele două meciuri disputate pe teren propriu împotriva „extratereştrilor” Messi, Xavi şi compania, grecii de la Panathinaikos nu au avut sorţi de izbândă în partida difuzată ieri, de la 21.45, de TVR 1.

.
Ei au pierdut ieri speranţa la locul trei, care le-ar fi  permis să continue în Europa League, la anul.
.

Au antrenor de două zile

Catalanii ocupă prima poziţie în Grupa D, cu două victorii şi două egaluri, iar amintirea ultimei dispute cu Panathinaikos îi doare, probabil, pe greci. La debutul actualului sezon european, Barca i-a spulberat cu 5-1 pe „verzi”, după aceştia luaseră conducerea prin golul lui Sidney Govou.

Situaţia lor nu era prea roz în tabăra grecească nici înainte de meciul de diseară. Noul lor antrenor, Jesualdo Ferreira, li se alăturase de doar două zile, după ce Nikos Nioplias a părăsit clubul, pe 15 noiembrie.

Mai mult, parcursul lor recent în grupele Ligii Campionilor nu e unul foarte fericit: Govou şi colegii săi au doar o victorie în ultimele opt meciuri de pe teren propriu, iar în actualul sezon au pierdut, scor 0-2, cu FC Copenhaga şi au remizat, 0-0, cu Rubin Kazan.
.

Magicul Lionel Messi

În ultima etapă din Grupa D, Barca a terminat la egalitate în fieful danezilor de la FC Copenhaga, scor 1-1, iar campioana Spaniei a pierdut doar una dintre ultimele 14 deplasări în Liga Campionilor, deşi nu a reuşit să câştige în ultimele cinci.

Messi şi colegii săi sunt, însă, în formă maximă în campionat, unde au demolat Almeria în ultima etapă, câştigând cu 8-0 în deplasare, pe 20 noiembrie. Micuţul argentinian a reuşit un superb hattrick; el a înscris în fiecare dintre ultimele nouă partide disputate pentru club şi pentru naţională.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton