Serile de sâmbătă continuă cu producţii italiene în premieră avându-l pe îndrăgitul actor Gabriel Garko în distribuție.
Serile de sâmbătă continuă cu producţii italiene în premieră avându-l pe îndrăgitul actor Gabriel Garko în distribuție.
Iubire, frământări şi alegeri mai mult sau mai puţin greşite sunt ingredientele mini-seriei italiene în două părţi, Culoarea prieteniei” (I COLORI DELLA VITA – Italia, 2005), care debutează sâmbătă, 6 noiembrie, de la ora 22:10, la TVR 2.
Miniseria de televiziune în două părţi, în regia lui Stefano Reali, cu Nancy Brilli, Alessandra Martinez şi Gabriel Garko în rolurile principale, „Culoarea prieteniei”, este ceea ce am putea numi o „poveste ilustrată” despre două decenii din viața și prietenia a două femei, Adua (Nancy Brilli) și Giulia (Alessandra Martines). Ca temperament, fiecare este opusă celeilalte. Prima a crescut fără tată, cu multe probleme financiare şi cu o mamă rea, care a eşuat în cariera de actriță. Cea de-a doua, provine dintr-o familie bogată, din nordul Italiei și a fost răsfățată de mică.
Conjunctura face ca, din copilărie, cele două fete să devină de nedespărțit. Soarta se întoarce însă, iar prietenia lor este zdruncinată de conflicte fundamentale: dragostea față de același bărbat, Luca (Gabriel Garko) şi manipulările mamei diabolice a lui Adua, Dora (Giovanna Ralli), care încearcă să distrugă tot ceea ce fiica ei iubește și își dorește.
Personajul interpretat de Gabriel Garko, Luca, este un tânăr bogat şi frumos, care se împarte între două femei: Adua şi Giulia.
La prima vedere, Luca pare a fi un om fără scrupule. În oraşul Milano al anilor în care sărăcia determina oamenii din sud să migreze către nordul Italiei, în căutare de lucru, povestea capătă accente dramatice. „Personajul meu va căuta riscul social, într-un mod greşit afiliindu-se unei organizaţii mafiote”, povesteşte Gabriel Garko într-un interviu. Întâmplător, sau nu, după rolul lui Luca, din „Culoarea prieteniei”, Gabriel Garko va primi oferta de a fi protagonist în celebrul serial „Onoare si respect”.
„Îmi place transformarea lui Luca. Nu cea fizică, adică mica cicatrice pe spranceană, în tentativa de a-l face mai interesant, dar mă atrage transformarea psihologică a personajului. Prin dragostea pentru cele două femei, Luca se va regăsi pe sine şi îşi va schimba priorităţile, va inversa scara de valori. Înţelegi ce vreau să spun, va descoperi lucrurile cu adevărat importante în viaţa”, spune Gabriel Garko despre complexitatea rolului său.
Prima parte din „Culoarea prieteniei” (I COLORI DELLA VITA – Italia, 2005) va debuta sâmbătă, 6 noiembrie, de la ora 22:10, la TVR 2.