Homepage  / Vedete româneşti

Cum a aflat Alexandru Papadopol că Ioana Ginghină se recăsătorește. „Probabil că trebuie să îl întreb”

Cum a aflat Alexandru Papadopol că Ioana Ginghină se recăsătorește. „Probabil că trebuie să îl întreb”
13

de Roxana Mirea,

Ioana Ginghină se va căsători în viitorul apropiat cu iubitul ei, Cristi Pitulice. Actrița a mai fost căsătorită cu Alexandru Papadopol, cei doi divorțând în anul 2019. Relația lor este una de prietenie, în momentul de față, având în vedere că au împreună o fată, pe Ruxandra. Ioana Ghinghină a spus că l-a anunțat pe Alexandru Papadopol că urmează să se recăsătorească, dar nu știe dacă îl va invita la nuntă.

Ioana Ginghină, despre planurile pentru nuntă

Ioana Ginghină și iubitul ei, Cristi Pitulice, vor face nunta anul acesta. Vedeta în vârstă de 44 de ani și viitorul ei soț au luat decizia de a se căsători în 2022, după ce niște prieteni apropiați le-au cerut să fie nași.

Nu e grabă cu nunta. Prietenii noștri se căsătoresc în septembrie, deci mai avem destul de mult timp să organizăm. Nuntă, că așa e cuvântul, dar nu o să fie o nuntă în sensul acela, cu rochie de mireasă, cu tot tam-tamul. Va fi ceva simplu, între familie și prieteni. Nașii vor fi niște prieteni de ai noștri, ne-am gândit și la asta”, a declarat Ioana Ginghină pentru Wowbiz.

Ruxandra, fiica ei, e la curent cu planurile mamei sale, dar nu este nimic nou pentru ea având în vedere că locuiesc deja cu toții împreună, ca o familie.

 „Nu e ceva nou pentru Ruxandra, doar că mai lipsea formalitatea asta. Locuim împreună, planurile sunt pe termen lung, așa că nu se mai punea problema. E pur și simplu o hârtie. Pentru mine, la momentul acesta, când vorbesc de căsătorie sunt mai concentrată pe partea de ce înseamnă, pe fondul ei. Hârtia nu mai înseamnă nimic. Am trecut prin niște experiențe și nu pot să spun că această hârtie mă mai impresionează în vreun fel sau altul, dar uite că sunt momente când trebuie făcute dacă vrei să fii alături de alți prieteni, să fii naș și să mergi mai departe. Am noroc de prietenul meu, Cristi, că nici el nu e așa disperat de a face nuntă mare și să petrecem trei zile și trei nopți”, a mai declarat actrița pentru sursa menționată anterior.

Ioana-Ginghina-se-casatoreste-cu-iubitul-ei-Cristi-Pitulice.-„Nu-vrem-neaparat-o-nunta-mare-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Ioana Ginghină l-a anunțat pe Alexandru Papadopol că se căsătorește

Alexandru Papadopol, fostul soț al actriței, știe că Ioana Ginghină urmează să se căsătorească cu iubitul ei. Chiar Ioana l-a anunțat pentru că i s-a părut normal să afle de la ea și nu din presă.

„Da, normal că știe despre nuntă. Noi am făcut și Ajunul Crăciunului împreună toți patru. Relațiile sunt foarte bune între mine și Alexandru și normal că întotdeauna îl anunț și pe el orice pas fac și și el mă anunță pe mine, pentru că prioritatea noastră este Ruxandra și atunci vrem să discutăm totul înainte să luăm o decizie, tocmai ca Ruxandra să știe că toată lumea e de acord cu toată lumea și că e bine și că suntem în relații foarte bune.

Dar și pentru că relația mea cu Alexandru este una de prietenie, pentru că ne înțelegem foarte bine și chiar mi se părea normal să îi spun eu, nu să afle din ziare sau din alte părți”, a mai spus Ioana Ginghină.

Ioana Ginghină nu știe însă dacă îl va invita pe Alexandru Papadopol la nunta ei.

Nu știu dacă va fi și el invitat. Nu mi-am pus problema, probabil că trebuie să îl întreb pe Cristi, nu am discutat așa mult despre acest aspect. Probabil că după ce vom fixa data când vom merge la primărie, vom da o petrecere. Poate chiar la noi în curte și aia va fi”, a declarat actrița.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton